Salata de fructe 1 (ianuarie 2019)
Am decis sa documentez putin farfuria noastra zilnica cu fructe, un obicei bine inradacinat in rutina copiilor.
In poze veti vedea farfuria Nataliei pentru ca ea este cea care mananca cel mai bine fructe si legume. Robert este mai pretentios si se margineste la banane (foarte rar mere).
Salata de fructe o mancam dupa-amiaza, dupa ce se trezeste Robert din somnul de pranz. Deci nu inlocuieste mancarea si este la distanta de alte mese.
Cand erau copiii mici, fructele se mancau la gustarea de dimineata, dar pentru ca acum sunt la scoala/gradi la acea ora am fost nevoita sa fac acea schimbare. In mod ideal insa, dimineata e o ora mai potrivita pentru ele.
Cateva note despre salatele din aceasta saptamana:
1. Cumparaturi: incerc mereu sa cumpar fructe de sezon. Acum cumpar mai ales mere si citrice. Am mai luat kiwi si banane in ultima saptamana. Bananele sunt pe lista tot anul 🙂
In aceasta perioada din an nu cumpar (desi se gasesc la raft!) capsuni, struguri, zmeura, afine, prune sau nectarine. Va veni vremea si pentru ele.
2. Economii: pentru ca vreau totusi sa existe o diversitate cat mai mare in farfurie, apelez cu incredere si la fructele congelate. Fie cele pe care le-am congelat chiar eu in vara/toamna sau cumparate. Fructele de padure: nu doar ca sunt mai ieftine astfel, dar mi se par mai sanatoase cele congelate rapid in perioada de crestere naturala, decat cele crescute in ianuarie.
Saptamana aceasta am folosit mix de fructe de padure congelat si mango congelat.
3. Adaug la fructe cateva nuci si alune. In aceasta saptamana veti vedea ca am folosit arahide crude si migdale.
*uneori mai adaug „bonus” si inimioare din acestea.
4. Mai adaug un plus de aroma si presarand deasupra fulgi de cocos sau scortisoara (va recomand sa o incercati pe asta)