Pincher Martin sau Cele doua morti ale lui Christopher Martin este al treilea roman al lui Golding, cunoscut mai ales ca autor al romanului Imparatul mustelor. Tematica rautatii fundamentale a naturii umane, ascunsa doar de subtirea pojghita a civilizatiei, este prezenta in Pincher Martin alaturi de tematica damnarii sufletului pacatos.

Pincher Martin este aruncat pe stancile unei insule pustii, in urma unui naufragiu din al doilea razboi mondial. Cu un efort supraomenesc reuseste sa isi scoata cizmele, devine tot mai constient de ranile sale (bucati de carne smulse), se reface incet si incepe sa se hraneasca cu melci, anemone si sa bea apa statuta. Dupa ce prinde puteri, incepe sa dezvolte un sistem de adunare a apei (prin crearea unei mici retele hidrologice pe pietre) si construieste semnale pentru avioane.

Acest nou tip de Robinson Crusoe stie ca cea mai importanta arma a sa este inteligenta si educatia, ramanand ferm convins in salvarea sa iminenta. In pustietatea insulei incepe sa isi rememoreze viata, isi aminteste de Mary, fecioara care il doreste doar ca prieten si pe care o violeaza, de prietenul sau Nathaniel, care devine sotul lui Mary si pe care planuieste sa-l ucida, dupa ce realizeaza ca de fapt fata de el are sentimente de iubire.

Acesta este firul epic al romanului, penduland intre necesitatile prozaice ale organismului, complexitatea spiritului uman si incapacitatea de a accepta infrangerea, chiar si atunci cand oponentul este Dumnezeu. Vocea se schimba pe parcursul romanului migrand de la cea a naratorului, exterioara, la monologul lui Pincher Martin, cu revenirea scurta (mai ales in cazul randurilor descriptive) a vocii directe a naratorului.

Finalul romanului este precedat de un monolog furios adresat divinitatii, careia ii reproseaza ca omul nu este decat un monstruos fetus, un hibrid nereusit, fara liber arbitru (“If I ate them, who gave me a mouth?”). Schimbarea vocii narative da mai multa forta sfarsirii resimtite de Martin: “This made fear of the center, the rage of the center, vomit in a mode that required no mouth.It screamed into the pit of nothing voicelessly, wordlessly: I shit on your heaven”.

Interpretarea romanului poate fi facuta sub doua moduri. In primul rand, varianta simplista, ca rezultat al imaginatiei si al rememorarii vietii de catre Martin. In al doilea rand ca si moment de transcendenta, de chinurile resimtite de suflet intr-un propriu si personalizat Purgatoriu. Chinurile se intetesc o data cu apropierea de final si de condamnarea definitiva a pacatosului.

*recenzie aparuta si pe bookblog.ro