Acum cateva zile mi-a sosit la posta o carte minunata. The Happines Project de Gretchen Rubin. 
Cartea mi-a fost imprumutata de Loredana  si de cand am inceput sa o citesc am simtit cum se schimba lucrurile din jurul meu. Pentru ca eu am inceput sa le privesc diferit.
Sper sa va pot povesti mai multe si mai pe larg despre aceasta carte, dar azi vreau doar sa punctez o idee care mi s-a parut foarte importanta. 
Adeseori avem impresia ca tristetea este nobila si ca este o dovada de altruism, de grija profunda pentru tot ce ne inconjoara. Chiar si eu (e drept, cu multi ani in urma) am cazut in capcana de a ma ascunde in spatele popularei zicale: „daca eram mai prost, eram mult mai fericit”. 

Doar ca, in timp, am realizat contrariul. A fi fericit nu este un gest egoist. Dimpotriva. 
Una dintre cele mai frumoase lectii pe care le putem invata in viata este ca fericirea noastra inseamna fericirea celor din jurul nostru. 
Ganditi-va la ultima data cand copilul vostru a ras cu pofta si s-a simtit bine. Fericirea lui nu v-a facut fericiti? De ce credeti ca aceasta „trasfuzie” de fericire nu ar merge in ambele directii?

Fericirea voastra ii va afecta direct pe cei din jurul vostru. Iar fericirea lor va va influenta direct pe voi. 
De aceea fericirea sau exercitiul fericirii este un gest altruist. Pentru ca nimic nu va contribui mai mult sau mai intens la fericirea familiei voastre decat propria voastra fericire. 
Si nu, nu este usor sa fii fericit. Cel mai adesea, chiar si oamenii cu vietile cele mai normale si tihnite nu reusesc sa fie fericiti. Pentru ca e nevoie de putina constientizare si de multa disciplina de a ne mentine senini si bucurosi. 
Fericirea noastra este altruista pentru ca nu este doar a noastra, ci este a tuturor celor care ne inconjoara.

PS Traducerea citatului imi apartine 🙂