Oregano & eucalypt oil balm

In timp ce amestecam ingredientele acestui unguent (mi-a luat cam 5 minute sa il fac, cat timp povesteam la telefon, deci nu e cine stie ce munca de alchimist), mi-am dat seama ca e bun pentru orice sezon.
Initial, l-am facut cu gandul la sezonul rece, la nasucul rosu si infundat care strica somnul. Pentru ca am un unguent luat din comert, care e tot cu eucalipt, dar cu inca vreo 10 ingrediente pe care eu abia le pot silabisi. Asa ca, ma gandeam ca data viitoare cand voi unge un astfel de unguent pe pieptul puiutului meu, sa fie macar unul natural.
Si apoi, cand l-am testat pe pielea mea si ii inspiram mirosul, mi-am amintit de actiunea antibacteriana puternica a ambelor uleiuri aflate in compozitie si astfel, acelasi unguent este perfect pentru mici rani, julituri, iritatii si intepaturi de insecte.
Ba chiar, mai e bun si la dureri musculare.
Inainte sa va dau reteta, sa va povestesc de costuri.
Ingredientele cerute de aceasta reteta insumeaza undeva la 50 de lei. Dar e foarte-foarte important sa intelegeti ca folositi cantitati infime! Din untul de shea abia am luat putin din zona capacului (1 lingurita!!), iar din uleiurile esentiale nici nu se vede ca lipseste ceva.
Iar toate aceste ingrediente au zeci de alte intrebuintari – pentru intregul organism, dar si pentru casa. Iar intr-o serie (sper cat mai lunga!) de articole am sa va arat cum le puteti folosi si veti ajunge la aceasi concluzie cu mine: cheltuiala initiala este de fapt o investitie foarte profitabila!
Dar, hai sa trecem la unguent!
Ingrediente 
(produsele pentru aceasta reteta le gasiti in MaNa Magazin Natural)
1 lingurita ceara de albine
1 lingurita unt de shea
5 picaturi ulei de oregano
5 picaturi ulei de eucalipt
Am topit ceara de albine si untul de shea in bain-marie, in doua mici recipiente de sticla puse intr-un vas cu apa fierbinte. Cand s-au topit, am amestecat untul de shea in ceara de albine si am adaugat repede uleiurile esentiale, amestecand bine.
Luand in vedere ca am lucrat cu cantitati mici care se raceau repede, am pastrat vasul deasupra apei.
Apoi am turnat compozitia intr-un mic recipient (reciclat de la o crema mai veche) si l-am lasat sa se raceasca.
Crema se intinde cu usurinta si este foarte hidratanta datorita untului de shea. 

Balsam cu ulei de oregano si eucalipt