salata-de-bulgur-cu-cotlet-de-porc-438x1024

O bucata frumoasa de cotlet, cu tot cu os si cu soric, marinat in sos dulceag si servit alaturi de o salata rapida de bulgur cu legume.

Ingrediente

Pentru carne
cotlet de porc (cu sau fara os si soric)
100 gr supa de pui
2 linguri de miere
2 linguri sos de soia
2 linguri ketchup
1/2 lingurita pudra de ghimbir
1/2 lingurita pudra de usturoi

Pentru salata
1/2 cana bulgur
1 ceapa mica
1/2 praz
2 morcovi
1/2 broccoli mic
sare dupa gust
putin ulei

Daca aveti o bucata de cotlet cu soric, crestati soricul pentru a permite marinatei sa patrunda bine bucata de carne.
Amestecati apoi toate ingredientele enumerate mai sus (la carne) si lasati cotletul la marinat in acest sos minim o ora. Eventual, il puteti intepa pe alocuri sa patrunda bine marinata.
Cotletul impreuna cu marinata se pun intr-un vas acoperit (eu am folosit de yena) si se coace la foc mare pentru 30 de minute. Apoi se indeparteaza capacul si se mai coace 15-20 de minute, pana se rumeneste.

Cat timp carnea este la cuptor, intr-o tigaie pe aragaz pregatiti salata de bulgur. Legumele tocate dupa preferinta, se calesc usor in putin ulei. Se adauga bulgurul si se stinge cu apa. Eu adaug apa treptat, in functie de cat cere bulgurul sa se faca, evitand astfel sa pun prea multa de la inceput si sa fie prea umed. Potriviti la gust cu sare si tineti pe foc pana s-a gatit bulgurul si legumele.

Pofta mare!