Copiii adora bicicletele!

Le place sa pedaleze cu putere si sa prinda viteza, le place miscarea, efortul pe care il depun pentru a pune in miscare bicicleta, le place faptul ca reusesc sa stapaneasca ceva de unii singuri. De aceea, este bine sa puteti introduce cat mai devreme in viata lor o bicicleta.
Daca pe vremea copilariei noastre bicicleta era un cadou pe care il primeai cand deja erai maricel, astazi diferitele modele de biciclete se adreseaza chiar si copiilor micuti. Puteti incepe cu o bicicleta fara pedale, apoi o tricicleta (care deseori are si optiunea de a fi impinsa), trecand mai apoi la o bicicleta cu roti ajutatoare, rotite care pot fi scoase cand copilul va fi gata sa treaca la etapa de bicicleta cu doua roti.

Biciclete de copii precum acestea sunt gandite si construite special pentru ei. Au inaltimea potrivita, astfel incat copilul sa stea intr-o pozitie corecta si confortabila, care corespunde varstei lui, dar si accesorii specifice. De asemenea, ca sa vedeti cate s-au schimbat de pe vremea cand incalecam noi biciclete prea mari de noi, gasiti aici si o multime de piese de biciclete care sa faca un „upgrade” celei deja existente.

Dupa ce veti fi facut investitia necesara intr-o bicicleta, ea nu mai costa nimic, dar ofera o multime de beneficii.
Printre care:

*** copiii invata sa mearga pe bicicleta facand in mod simultan urmatoarele: sa pedaleze, sa ghideze, sa ajusteze viteza si sa isi tina echilibrul. Toate aceste actiuni, facute deodata, ajuta abilitatea copilului de a-si stapani mai bine organismul si de a „planifica” efortul fizic
*** dezvolta echilibrul
*** mersul pe bicileta este cea mai buna metoda pentru a intari musculatura picioarelor
*** pentru ca cel mic trebuie sa tina, in mod simultan, mainile pe ghidon si sa si pedaleze, mersul pe bicicleta ajuta la dezvoltarea motorie a coordonarii simple si bilaterale
*** intareste intreg organismul si sistemul cardiovascular
*** viteza duce la dezvoltarea sistemului vestibular
*** drumurile cu denivelari sau pedaland la deal duc la dezvoltarea proprioreceptorilor (cei care „culeg” informatii despre pozitia capului si a membrelor)
*** chiar si inerentele cazaturi au partea lor pozitiva: pe langa stimularea acelorasi proprioreceptori mentionati mai sus, ii ajuta pe copii sa fie mai constienti de propriile trupuri
*** asigura copilului o parte din necesarul de miscare fizica zilnica recomandata de doctori (si este si distractiv!)
*** plimbarile cu bicicleta ajuta copiii sa se familiarizeze mai bine cu zona in care traiesc si, astfel, sa nu se mai rataceasca
*** copiii invata primele reguli rutiere si de siguranta
*** studiile arata ca elevii care ajung la scoala cu bicicleta sunt mai energici si mai dispusi sa invete fata de colegii lor care vin cu masina
*** copiii mai mari se pot bucura de mai multa independenta in miscare datorita bicicletei (nu mai depind de parinti sa ajunga in anumite locuri)

Dar, poate cel mai important beneficiu al bicicletei, este ca incurajeaza familiile sa petreaca timpul impreuna, in aer liber. Fie ca sunteti toti amatori de plimbari cu bicicleta sau doar iesiti impreuna in locuri unde copilul poate sa pedaleze in voie, bicicleta va va scoate din casa, va va pune in miscare si va va da un nesfarsit subiect de povestit aventuri si realizari.

 

plimbare bicicleta