citind

De la ultimul meu articol despre Deconectare au mai urmat cateva zile cu suisuri si coborasuri, lectura a doua carti pe subiect si multe-multe ganduri invartite si ras-invartite in mintea mea.

Am realizat in aceste zile doua mari adevaruri: acestea sunt vremurile pe care le traim, nu putem fugi in padure si noi suntem exemplul pe care copiii nostri il copiaza. Asa ca, la fiecare actiune, sa va intrebati: asta vreau copilul meu sa isi aminteasca? Asta vreau copilul meu sa faca?

Poate nici nu ne dam seama ca un automatism este nesanatos, pana nu ne intrebam daca am fi impacati ca si copiii nostri sa faca la fel, sa traiasca la fel. Iar daca dorim pentru ei ce este mai bun, noi trebuie sa fim mai buni, sa le aratam ca se poate.

In primul rand, vreau sa stiti ca nu sunt o extremista. Nu vreau sa dam foc la laptopuri, router si telefon. Doar as vrea sa le folosim mai judicios. Desigur, linia de demarcatie o hotareste fiecare, iata cateva din rezolutiile mele:

*sa reduc la cat posibil folosirea device-urilor de fata cu copiii
Pentru ca invata din exemplu, dar mai ales pentru ca eu sunt mai stresata, solicitata si neatenta la ceea ce conteaza cu adevarat. Ei.

Mi-a luat mult sa realizez cat de tare ma stresau notificarile telefonului. Desigur, eu m-am trezit tarziu, lumea de stiinta deja vorbeste de ani de zile despre asta.
Problema mea cea mai mare este ca simt nevoia sa raspund de indata la mesaj. Si faptul ca ma opream si scriam -chiar si un mesaj foarte scurt – devenise epuizant si ma transforma intr-un sac de nervi.

Asa ca, primul pas a fost sa ma invat sa nu raspund.
In lumea noastra extra-conectata nu mai exista limita intre job si timpul tau liber. Sefii, clientii, colaboratorii te pot contacta oricand si asteapta raspuns imediat. Iar acest lucru poate fi extrem de stresant si solicitant.

Sa va spun o mica poveste. Imi scrie intr-o zi o domnisoara de la o agentie, cu o propunere pentru blog. Imi scrie undeva la ora 14.30 si ma roaga sa ii raspund urgent, preferabil inainte de ora 16.00.
Eu am vazut mailul seara si am refuzat oferta oricum. Oare chiar era o chestiune de viata si de moarte? Cine e vinovat? Eu, ca nu vad mailul si nu raspund in o ora sau domnisoara de la PR care a asteptat pana in ultima clipa sa imi scrie? Poate asa i-au cerut si ei sefii sau clientul, nu asta conteaza. Organizarea e tot precara.
Mentalitatea de a sta tot timpul la dispozitie e tot acolo. Si nu e bine.
Nu e bine ca o agentie sa lucreze astfel, pe negandite, pe hei-rupism din asta, nu e ok ca noi sa lucram asa, fara un plan, nu e ok sa nu ne deconectam si sa nu avem timp pentru noi.

Mi-a fost greu in prima faza. Sa nu raspund. Aveam impresia ca dezamagesc lumea, ca arat lipsa de profesionalism si de incredere. Am pus pe Facebook un banner prin care imi anuntam absenta.
Dar dupa doar cateva zile, am inceput sa apas cu nerabdare butonul de deconectare si sa imi schimb perspectiva: nu ajut pe nimeni daca sunt epuizata si la capatul nervilor mereu!
Nu e datoria mea sa fiu mereu conectata, sa raspund imediat. Datoria mea este sa ma odihnesc, sa ma relaxez, ca atunci cand ma asez la calculator si raspund colaboratorilor sau scriu, sa fiu acolo – la capacitate maxima, concentrata si atenta.
Si nu e asta un castig pentru toata lumea?

* sa fiu mai atenta cu timpul petrecut online

Acest aspect s-a reglat cumva natural, dupa ce am rezolvat primul punct. Intrand doar ocazional, mi-am folosit timpul mai atent si mai productiv.
Nu demult aveam o meteahna de care credeam ca nu mai scap in veci: urmaritul de seriale. Multe, de calitate indoielnica cand se terminau seriile mele preferate. Orice, numai sa ma uit. Acum au trecut luni de cand nu m-am mai uitat si nici nu le mai simt lipsa.
(PS eu ma amageam ca asa ma relaxez. Ei bine, de atunci am invatat sa ma relaxez cu o carte 😉 )

* sa nu mai stau seara tarziu (sa nu zic noaptea) cu nasul in ecrane. Din nou, oamenii de stiinta au dovedit de ani buni legatura directa dintre ecranele luminoase si insomnii sau un somn agitat.
Dupa ce culc copiii, fac un dus, intru putin online, in general pentru a arunca o privire pe Facebook (revelatie: cu cat intri mai rar, cu atat se intampla mai putine lucruri) si apoi ma duc la somn cu o carte.
Adorm devreme si sunt mai functionala si rabdatoare toata ziua.

Vreau sa trec acum la urmatorul punct, mult mai sensibil pentru mine: exemplul pe care il dam copiilor nostri.

Stiti la ce ma gandeam eu zilele trecute: ca nu as vrea ca cei doi copii ai mei sa nu stie sa caute intr-un dictionar.
In era Google, poate veti zice, cine mai are nevoie sa piarda timpul cu dictionare prafuite?
Ei bine, lasand deoparte satisfactia de a gasi ceva dupa o cautare efectiva (nu apasarea unei lupe 😉 ), vreau sa dezvolte spiritul critic si capacitatea de a decide daca informatia este corecta.
Citisem de curand studii despre faptul ca, desi foarte pricepuți in ale tehnologiei, tinerilor din ziua de azi le lipseste capacitatea de discerne informatia, de a o gandi logic, de a o analiza. Un fel de atrofie moderna, in era accesului facil la informatie.

Sunt deja celebre cazurile personalitatilor din Silicon Valley care restrictioneaza copiilor accesul la tehnologie (vezi cazul lui Steve Jobs sau faptul ca, una dintre cele mai cautate scoli este cea Waldorf, unde nu exista tehnologie) si incurajeaza pana la 12-16  ani o educatie bazata pe creion, foaie si carte. Stiti voi, dupa moda veche.
Rationamentul lor este ca omul are nevoie in primul rand de imaginatie, de creativitate. Si are nevoie sa invete sa caute, sa afle, sa descopere.

Dar copiii de la cine sa invete? Cum sa iubeasca sa citeasca daca nu au carti? Cum sa citeasca, daca nu isi vad parintii citind?

Acest rationament este cea mai mare motivatie pentru mine. Desigur, de o viata am iubit cartile si lectura, dar acum am o motivatie in plus: sa ma vada copiii facand asta.

Am un laptop vechi, i s-a ars nu stiu ce si nu mai porneste. Nu l-am aruncat, il tin ca pe o relicva,  nici eu nu stiu exact de ce.
Cand fetita mea l-a scos si a inceput sa se joace ca tasteaza si scrie „ca mami”, mi s-a strans inima. Pentru ca niciodata nu a luat o carte sa citeasca „ca mami”. Si trebuie sa schimb asta!

Parentingul, acest termen modern, mi se pare adeseori mai mult o gaselnita de marketing care sa scoata bani de pe parintii nesiguri, speriati sau in cautare scurtaturi si de solutii minune. Parentingul e de fapt o titulatura, zurgalai agatati in coada de parinte (terminatia „ing” dupa parent), zgomot pentru a ne distrage atentia de la ce este cu adevarat important: nu putem educa un copil dupa carti, dupa ce zice x sau y specialist de parenting. Copiii observa lumea din jurul lor, memoreaza, internalizeaza si isi formeaza personalitatea dupa fiecare amintire pe care o au.
Rolul nostru nu este atat sa ne educam copiii, ci sa ne educam pe noi sa le oferim exemplul si amintirile de care au nevoie. Si nu va temeti, nici de perfectiune nu e vorba, caci una din cele mai valoroase lectii pe care le puteti oferi este ca va ridicati dupa un esec si ca stiti sa spuneti „imi pare rau”.

Si ramane sa decideti si voi ce fel de exemplu vreti sa fiti.

***Acest articol face parte din seria Deconectarea – daca vreti sa cititi si alte articole pe aceasta tema, nu uitati sa va abonati! 🙂


6 Comments

Loriana · 09/10/2015 la 06:28

Ama, ai scris pe sufletul meu! Recent am constientizat si eu ca am ajuns dependenta de ” a fi mereu acolo” pentru toti, ca toti erau extrem de importanti, si trebuia sa le raspund imediat, si ca din tata povestea asta cele mai neglijate ieseam eu si fetele mele -si de aici suparare, nervi, frustrare. Eu inca ma lupt sa schimb ordinea prioritatilor, si articolul tau e ca o gura de aer proaspat – e deconectant :).
Multumesc!

    amanicolae · 09/10/2015 la 19:51

    Oh, Loriana, ce ma bucur ca nu sunt singura! Multumesc mult de comentariu si deconectare cu spor! 😉

Andreea Roventa · 06/11/2015 la 14:58

Tare frumos si adevarat ai scris. Ce bine este sa vad ca, in jurul meu (online si offline), se inmultesc, vazand cu ochii, cei ce au o pespectiva asupra vietii asemenatoare cu a mea… 🙂

Andreea Roventa · 06/11/2015 la 15:01

…iar deconectarea, timp de o luna, de pe Fb, desi nu petreceam foarte mult timp acolo (dar suficient cat sa se aglomereze prea multe idei si directii in mintea mea), a foat unul dintre cele mai prielnice lucruri pe care le-am facut in ultimul timp.

    amanicolae · 18/11/2015 la 21:44

    Si mie zilele de deconectare mi se par cele mai productive si castigate. Trebuie doar sa le fac cat mai dese 🙂

Ce ar trebui să scoți din priză pentru a te deconecta? | Tomata cu Scufita · 07/10/2015 la 04:38

[…] citit articolul Amei (care prin subiectele abordate mă inspiră și am multe de învățat de la ea) și evident că […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Copii

Foaie de printat & colorat – „Prima zi de scoala” 2017

  Nu ma intind la vorba pentru ca si noi asteptam cu mari emotii prima zi de scoala din viata Nataliei. Pentru aceasta zi foarte emotionanta, am pregatit o foaie pe care vreau sa o Citește mai mult…

Copii

5 lucruri pe care nu am crezut ca le voi face ca mama

  Ca orice gravida in asteptarea primului copil, aveam tot soiul de pareri si opinii despre cum va fi viata cand se va naste copilul. Aveam un plan clar in minte si aveam opinii ferme Citește mai mult…

Activitati copii

7 idei pentru a va invata copilul sa scrie (in joaca)

Natalia asteapta cu mare nerabdare inceperea clasei pegatitoare in toamna. Isi ia foarte in serios rolul de viitoare scolarita si imi cere in mod constant sa facem lucruri „ca la scoala”. Astfel, in aceste zile Citește mai mult…