Poza de mai jos a tot circulat pe net. Probabil ati vazut-o si voi, a devenit de mai multe ori virala. Eu nu i-am putut da share. Pentru ca nu sunt de acord cu ea.
Sa va spun si de ce.
In primul rand, simt nevoia sa stabilim ceva: nu sustin despre mine ca as fi mama/gospodina/bucatareasa perfecta! Nici vorba. Uneori sunt covarsita de asteptarile pe care le au oamenii de la mine, din cauza blogului.
Nu incerc sa afisez in mediul virtual o imagine falsa, ceva ce nu sunt eu, dar asta se intampla deseori fara voia mea. Este normal ca veti gasi poze frumoase cu mancare sau poze in care copiii imi rad si sunt fericiti. Pentru ca nimeni nu mi-ar citi blogul daca as posta retete nereusite, iar atunci cand copiii imi sunt suparati, plang, avem momente dificile, stau cu ei si incerc sa rezolv criza, nu fac poze pentru Facebook.
In plus fata de toate acestea, am facut eu un pact cu mine sa nu ma plang. Si in general reusesc. Este o parte din acel exercitiu de pozitivism despre care v-am tot povestit.
Parerea mea este ca daca ma plang, imi fac mai rau. Mi se par toate mai grele si ma demotivez. De aceea, pentru sanatatea mea, aleg sa nu ma plang. Mai calc stramb, dar este un exercitiu de vointa la care lucrez.
Si revenind la poza.
Am observat in anii de cand sunt mama si ma invart in cercurile de mamici, o glorificare a dezordinii, care ar fi sinonima cu copii fericiti. Daca casa iti e ordonata si chiuveta goala, clar este un semn ca iti neglijezi copiii. Ca in general nu se poate sa le ai pe toate, ca in schema de mai sus.
Dar daca…
Eu imi pun problema putin altfel. Nu ma supun la cine stie ce stres, desi uneori imi vine sa ma pun in mijlocul casei si sa plang din cauza unei dezordini fara sfarsit :), dar nici nu pot sa ma bat pe umar fericita: bravo, Ana, e chiuveta plina ochi de vase! inseamna ca ai avut o zi buna!
Si am sa va spun cele doua motive pentru care eu ma motivez sa nu ma las.
1. Cred ca trebuie sa cer mai mult de la mine
Veti zice ca nu e cine stie ce dezvoltare personala la smotru, dar eu cred ca oriunde cresti ca om. Indiferent unde esti si ce faci, daca incerci sa faci bine – tot mai bine – ceea ce faci, atunci cresti si te dezvolti.
Desigur, viata mea nu e doar despre curatenie, dar acum despre asta discutam.
Ei bine, nu vreau sa ma complac. Si nici nu imi place sa stau. Asa sunt eu, nu am stare. Da, nu apuc sa fac totul, sunt multe-multe zone cu minusuri, dar seara, cand pun capul pe perna, stiu ca am facut tot posibilul. Si acest posibil, asa imperfect, este o dovada ca am incercat si am muncit. Iar inainte de somn ma gandesc cum pot sa fac mai bine maine. Imi fac planuri si ma gandesc la solutii pentru a eficientiza unele aspecte.
*Tocmai de aceea, pe grupul meu de Facebook (il gasiti aici) am pornit tot soiul de provocari, care sa ne ajute sa ne organizam si sa ne motivam mai bine. Si sa invatam lucruri noi. Si mai ales sa cunoastem oameni faini! 🙂
2. Din punctul meu de vedere, copiii au nevoie de ordine in viata lor si trebuie sa ii crestem cu puterea exemplului.
Cand zic ordine, nu va ganditi la case perfecte, unde toate stau stralucitor de curate la locul lor. Am doi copii mici, am impresia ca rasar peste tot pete, e plin de jucarii si lego si geamurile sunt mai mereu nespalate si manjite cu urme de degetele lipicioase.
Dar cred ca trebuie sa ne pregatim copiii pentru viata din toate punctele de vedere, sa cream oameni completi.
Nu cred ca e suficient sa ne batem capul cu realizarile lor academice, dar sa ignoram complet ca odorul nostru nu are idee cum se spala o farfurie sau cum se impatureste un tricou.
Desigur, toti ne dorim ce e mai bine pentru copilul nostru, dar ma indoiesc ca multi dintre ei vor avea menajera si valet personal. Si atunci oare e bine sa ii trimitem in lumea mare handicapati din punct de vedere practic?
Copiii trebuie sa stie ca ordinea in casa nu o fac niste zane fermecate care lucreaza cand dorm ei si mancarea se face cu dragoste, rabdare si ceva truda. Pentru ca de aceea o mancam cu drag si de aceea ne strangem in jurul mesei.
Lucrurile acestea nu se invata la ateliere in weekend. Lucrurile acestea se sadesc de acasa, prin atmosfera din camin si exemplul dat de parinti. De exemplu, noi am facut o intelegere (eu cu sotul) sa avem mereu o atmosfera pozitiva in casa cand facem curatenie. Astfel incat, si copiii sa asocieze facutul curateniei cu o activitate vesela, facuta cu drag pentru casa si pentru noi, dar mai ales cu ceva ce face fiecare dintre noi. Vreau ca cei doi copii ai mei, fata si baiat, sa stie sa faca de toate, fara diferente legate de sex. Baiatul sa nu fie strain de bucatarie, iar fata sa stie cum sa foloseasca o surubelnita. Si veti descoperi cu incantare cu cata bucurie ajuta si se implica cei mici in treburile casnice. Iar cand fetita mea imi face cate un compliment legat de mancare, orice urma de oboseala dispare.
La final, vreau sa va fac doua marturisiri.
In primul rand, da, sunt momente in care imi este foarte greu. Dar trag de mine pentru ca stiu ca nu vine nimeni sa le faca in locul meu ( eu fac parte din categoria fara ajutor, fara bona, fara femeie care vine la curatenie). Dar ce nu mai pot (fizic) face, asta este. Nu ma stresez inutil. Dorm bine noaptea: si de la oboseala, dar si de la faptul ca nu imi fac sange rau.
Chiuveta nu e mereu curata, praful nu e mereu sters.
In al doilea rand, am invatat sa ma adaptez si sa implic copiii in ceea ce fac. Sunt cu mine peste tot si vad in asta o oportunitate si un privilegiu.
Iar ei pentru mine sunt cea mai mare motivatie
Subscriu la tot ce ai scris… Si noi suntem doar noi doi si avem rutinele casnice impartite, cand dam cu aspiratorul este mare distractie, iar baiatul nostru, desi inca nu merge, plimba mopul prin casa 🙂 Ne dorim sa il invatam cum sa organizeze toate aspectele in viata, ca sa ii fie mai usor, iar faptul ca va sti sa gateasca si cum se face curat ii va da un grad de independenta in plus…
Si eu cred la fel. Natalia e mai maricica si ea contribuie cu mare bucurie la cam tot ce facem noi 🙂 uneori e mult mai greu, mai mult strang dupa ea :))), dar sunt convinsa ca efortul de acum va merita
Sunt deacord cu ce ai scris. Am observat si eu propagarea acestei idei de a amâna treburile pentru a petrece timpul cu copiii. Însă nu sunt deacord. Pe mine o chiuveta plină de vase si dezordinea mă deranjează, mă încarcă negativ. Curățenia, ordinea mă încarcă pozitiv. Astfel petrec timpul mai bine cu copiii mei. În plus ai dreptate ca trebuiesc responsabilizați, învățați de mici sa se gospodărească, să fie harnici și îi ajută și pe partea „academică” ce se tot promovează. Îmi place foarte mult citatul din ultima poză. Sintetizează foarte bine.