Amandoi copiii mei au apreciat jocurile in care le era pusa la incercare indemanarea. Amandoi sunt predispusi sa faca lucruri migaloase si eu incurajez cat pot aceste abilitati, fiind dovedit ca partea a creierului care se dezvolta in timpul acestor activitati este aceasi care este responsabila pentru abilitatea copiilor de a citi si a intelege matematica (cititi aici). Desi studiile care au descoperit aceasta legatura sunt de data recenta, am remarcat ca ele sunt in concordanta cu principiile pedagogiei Waldorf, unde copiii sunt incurajati inainte de toate in activitati care le exerseaza motricitatea fina si abia apoi, la o varsta mai mare, le sunt introduse literele si cifrele. De exemplu, fiica mea, in al treilea an de gradinita (echivalentul grupei mari) a invatat sa teasa si face asta aproape in fiecare zi la gradinita (si este foarte-foarte incantata si mandra de proiectul ei! ­čÖé ).




Intorcandu-ne insa la copiii mai mici, Robert are si el acasa diferite activitati. El are acum 2 ani proaspat impliniti.

Activitatiile de mai jos sunt foarte simple si cu lucruri pe care – cel mai probabil- le aveti deja in casa. Ele sunt menite sa va arate ca nu aveti nevoie de investitii sau jucarii scumpe pentru a stimula dezvoltarea copilului.

Prima activitate necesita putina plastilina si agrafe de birou. Initial l-am incurajat sa le fixeze in bucatele de plastilina si apoi sa adune cat mai multe agrafe pe una din cele aflate pe verticala in plastilina.
(In poza puteti sa vedeti cum mai reusesc sa fur eu cateva minute si sa lucrez de acasa ­čÖé )

 





Pentru a doua activitate aveti nevoie de jucarii si elastice colorate. Puteti folosi omuletii in stil Waldorf, piese de Lego sau cuburi de lemn. Initial puteti incuraja copilul sa prinda elasticul si sa il extraga dintr-o gramajoara cu doua degete si apoi sa il puna in jurul jucariei. Ulterior, puteti sa exersati si culorile si sa grupati elasticele pe culori.

 

Pentru a treia activitate aveti nevoie de sarma plusata (de obicei se gaseste in magazine, la raionul de jucarii; online o puteti comanda si de aici de pe eMag) si macaroane. Incurajati copilul sa introduca sarma prin macaroane.

   


Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Activitati copii

Activitati de toamna 1 /2017

Saptamana aceasta am avut mai multe activitati pe hartie, iar asta pentru ca asa si-a dorit Natalia. Ne asezam la calculator si isi alege singura ce foi vrea sa coloreze. Aceste pagini vin ca o Cite╚Öte mai mult…

Activitati copii

Carti despre toamna – biblioteca noastra de octombrie

La noi rutina zilei include un moment pe care il numim „Calendar”. Cand „spunem calendarul”, vorbim despre ce zi este (data si zi a saptamanii), luna, anotimp si cum e vremea afara. Apoi citim 1-2 Cite╚Öte mai mult…

Activitati copii

Plastilin─â pentru b─âi╚Ť─â + Concurs!

Am copii mari. Stiti de unde stiu? Ii las singuri la baita! Brusc, acest moment al zilei in care de obicei prezenta mea era obligatorie (macar pentru supraveghere) a devenit momentul meu de relaxare sau Cite╚Öte mai mult…