0
10 In Uncategorized

Va rog, nu-mi ajutati copiii

 Zilele trecute am dat de un articol care m-a uns la suflet si am promis ca il voi traduce sa il poata citi si cei care nu cunosc limba engleza. De printat si purtat cu voi in parcuri, pe la rude si bunici grijulii.

Articolul original il gasiti AICI

Dragi Alti Parinti din Parc: 
Va rog nu imi ridicati fiicele pe scara, mai ales daca m-ati auzit spunand ca eu nu le voi ajuta si le incurajez sa incerce singure.
Nu stau aici, la 4 metri distanta de copiii mei, pentru ca sunt prea lenesa sa ma ridic. 
Stau aici pentru ca nu ii aduc in parc sa invete cum sa ii manipuleze pe altii sa faca munca grea pentru ei. I-am adus aici ca sa invete sa se descurce singuri. 
Nu sunt aici sa fie sus pe scara; sunt aici sa invete sa o urce. 
Daca nu se descurca sa o faca singuri, vor supravietui dezamagirii. Ba mai mult, vor avea un scop si motivatia sa munceasca pentru a-l atinge.
Intre timp, pot folosi treptele. 
Vreau sa isi descopere singuri limitele, sa decida sa treaca de ele si sa depuna efortul necesar ca acest lucru sa se intample fara ajutorul meu. 
Nu este datoria mea – si cu siguranta nu a ta! – sa ii previn pe copiii mei sa simta frustrare, teama sau disconfort. 
Daca o fac, le-am rapit ocazia de a invata ca aceste lucuri nu reprezinta sfarsitul lumii si ca pot fi depasite si folosite in avantajul lor. 
 Daca se intepenesc, nu este datoria mea sa ii salvez deindata. Daca o fac, le-am rapit sansa de a-i invata sa se calmeze singuri, sa isi analizeze situatia si sa incerce sa isi gaseasca singuri calea de a se elibera. 
 Nu este datoria mea sa ii previn sa nu cada. Daca o fac, le-am rapit sansa de a-i invata ca o cazatura este posibila, dar este un risc care merita si ca pot de fapt sa se ridice din nou. 
Nu vreau ca fetele mele sa invete ca nu pot depasi dificultati fara ajutor. Nu vreau sa invete ca pot ajunge pe culmi inalte fara efort. Nu vreau sa invete ca merita recompensa fara sa fi luptat sa o castige. 
Pentru ca – si asta poate te surprinde pe tine – nici una dintre acestea nu este reala. Si daca le las sa creada ca sunt, am esuat in rolul meu de mama. 
Vreau ca fetele mele sa simta imensa bucurie de a fi depasit teama si de a castiga ceva pentru care ai muncit din greu. 
Vreau sa aiba incredere in abilitatile lor si sa actioneze cu determinare. 
Vreau sa poata sa isi accepte limitarile pana vor descoperi o metoda prin care le pot depasi prin forte proprii. 
Vreau sa se simta capabile sa isi ia propriile decizii, sa isi dezvolte propriile abilitati, sa isi asume riscuri si sa isi gestioneze sentimentele. 
Vreau sa urce pe scara fara ajutor (oricat de bine intentionat) din partea ta.

Pentru ca pot. O stiu. Si daca le las un pic de spatiu si ele vor afla asta in curand, sunt convinsa. 

Asa ca ti-as multumi daca ai sta in spate si m-ai lasa sa-mi fac eu treaba aici, care consta in mare parte in a rezista impulsului de a ceda si de a-mi musca limba ori de cate ori vreau sa strig “AI GRIJA!” si alegand, in mod constient, dureros, repetat, sa stau locului in loc sa alerg spre ele. 
Pentru ca, pe cat vor creste mai mari, scarile vor deveni mai inalte, mai inspaimantatoare si mult mai greu de urcat. Si nu stiu despre tine, dar as prefera sa invete de pe acum cum sa le urce, cand esecul inseamna un cucui sau un genunchi julit, care poate fi alinat cu un sarut, cand cele mai abrubte dealuri pot fi cucerite cantand “Stiu ca pot, Stiu ca pot” si cand acei 4 metri inca par (pentru ele) ca si cum sunt mult prea departe. 

You Might Also Like

10 Comments

  • Reply
    Copilaria Sofiei
    20/01/2013 at 06:28

    Super articolul! Subscriem si noi cu drag!

  • Reply
    dina
    20/01/2013 at 16:53

    mi se pare cam aberant, depinde si de varsta copilului, dar din articol se intelege ca e vorba de perioada cand copilul e mai fragil si nesigur. ei bine, independenta nu trebuie sa fie un deziderat nici chiar pentru un adult, oare nu e mai bine cand ai cu cine coopera intru eficienta mai mare? tot asa, un copil in primii ani de viata nu are cum sa fie independent si e treaba adultului sa il ajute sa deprinda abilitati de vietuire. altfel, povestile alea cu sa doarma singur, sa se joace singur, sa se descurce singur, sa-si schimbe scutecul, sa-si gateasca, sa-si cumpere necesarul etc… sunt ale parintilor prea crispati si concentrati pe superioritatea lor si a copiilor lor. numai bine!

  • Reply
    Ioana
    22/01/2013 at 16:53

    Am doua nepotele, una de aproape 4 ani jumate si una de doi jumate. Cea mare e foarte energica sprintena, cea micuta e tare linistita. Le-am vizitat la un moment dat si in camera lor aveau o casuta din material plastic, in care se joaca, inaltimea cam de un metru jumate. In fine, cea mare s-a urcat brusc pe casuta, a escaladat-o fara probleme, s-a dat lin pe acoperis ca si pe tobogan si a aterizat jos. Eu am ramas blocata, ma temeam sa nu cada, acoperisul fiind extrem de alunecos pe sosete.

    Cea micuta se tot uita la cea mare, care repeta figura, dorindu-si sa urce si ea acolo. I-am explicat ca ea e mai mica si nu poate ajunge acolo ca e prea sus. Dupa un timp, mi s-a facut mila de ea si am urcat-o eu pe casuta, la marginea acoperisului si de acolo o tineam de maini sa sara jos. Atata i-a placut si apoi tot voia sa repetam… Cea mare a vrut si ea… asa ca am ajuns sa le tot sprijin multa vreme.

    A doua zi, ma asteptam sa ma roage iarasi sa repetam figura dar … cand colo, micuta era si ea pe casuta si cand am vazut ca isi da si ea drumul, am inlemnit. A reusit, desi nu o credeam in stare.

    Dupa povestea ta, imi dau seama ca trebuie sa le lasi sa incerce singure si sa aprecieze fiecare progres. Insa atunci, eu ca adult, desi stiam ca pe jos sunt saltele in jurul casutei, ideea ca ar putea cadea ma stresa maxim! Si am intervenit …

  • Reply
    Children Tour
    26/01/2013 at 21:39

    Ama, te rog, pot prelua articolul tau, precizand sursa, bineinteles?

    Multe multumiri,
    Giliola

  • Reply
    ama
    26/01/2013 at 21:52

    Copilaria Sofiei 🙂 si noi! de aia l-am si tradus

  • Reply
    ama
    26/01/2013 at 21:54

    Dina nu vreau sa ma contrazic cu tine, dar ti-as recomanda sa citesti Conceptul Continuu si poate iti schimbi perceptia despre independenta de la cele mai fragede varste

  • Reply
    ama
    26/01/2013 at 21:54

    Ioana foarte frumoasa povestea ta 🙂

  • Reply
    ama
    26/01/2013 at 21:55

    Children Tour – sigur ca da 🙂

  • Reply
    Copilaria Sofiei
    27/01/2013 at 14:47

    dina spunea " independenta nu trebuie sa fie un deziderat nici chiar pentru un adult"…

    Mi-ar placea daca adultii ar urmari ca deziderat sa devina autonomi, independenti, sa nu se mai agate de unul si de altul, sa li se para o povara serviciul si indatoririle zilnice si sa considera ca lor li se cuvin toate, dar nu trebuie sa ofere nimic la schimb.
    Mi-ar placea ca adultii sa fie persoane congruente cu ele insele, sa gaseasca solutii eficiente, sa se respecte si sa se ajute. Doar atunci, adultii vor fi autonomi, independenti, altruisti si vor putea COOPERA cu ceilalti (nu agata de ceilalti) pentru un scop ceva mai mare decat persoana lor.

    Mama care leaga siretul tenisului baietelului de 5 ani o face cu dragoste, sunt convinsa, dar, din pacate nu in interesul acestuia.
    AUTONOMIA copilului se castiga nu lasand parintii sa faca totul pentru el, ci lasand copilul sa faca singur primii pasi, lasand copilul sa manance singur morcovul din farfurie…pe scurt lasand copilul sa gaseasca singur in el puterea si solutia optima pentru el.
    Nu este vorba aici de aberatii , de a trimite copilul sa-si cumpere mancare, ci vorbim de a creste un copil autonom care se poate descurca singur cu provocarile de zi cu zi.
    O duminica frumoasa!

  • Reply
    cristina ologeanu
    09/01/2014 at 22:01

    Genial! Și noi folosim aceeași metodă – o lăsăm să descopere singură. Deși, mărturisesc, mai am uneori tendința de a o feri… Dar îmi revin, căci nimic nu se compară și nu se întipărește mai bine în memoria copilului ca acele lucruri descoperite fără ajutorul adulților

  • Leave a Reply