Azi dimineata, dupa o plimbare pe ploaie, am decis sa ii fac baie lui Aldo. Cand am dat cu dusul peste spatele lui, am descoperit o piele de caine batran.
Aldo a fost un catel roz. Sub blanita alba si pufoasa era o piele roz. Azi am simtit cum se strange inima in mine. Pielea roz a lui Aldo e acoperita de pete gri si negre de batranete, exact cum vad adesea pe mainile batranilor.
I-am facut baia si Natalia a venit sa asiste curioasa. L-a prins de bot cu finete, l-a apasat usor cu degetul aratator pe trufa umeda, i-a ridicat buzele si i-a inspectat curioasa dintii. Totul cu finete si mult respect – Aldo nu ii permite asemenea intimitati si ea chiar aprecia ocazia ce i se oferea.
Relatia dintre ei evolueaza pe zi ce trece.
Aldo ramane un grumpy old dog, mereu tasfnos si usor isteric, dar mereu ii cauta prezenta.
Nu o lasa sa il mangaie, dar este primul care se agita daca Natalia plange. Pleaca de pe canapea daca ea urca acolo, dar ii duce jucaria sa se joace impreuna.
Cumva il inteleg pe sarmanul batranel, pentru ca inainte de Natalia toti copiii cu care a venit in contact erau speriati de caine si nu erau familiarizati cu prezenta unui animal. Asa ca era tratat fie cu urlete, fie era tras de blanita pana i se smulgea cate un smoc.
In ceea ce priveste relatia cu Natalia, cred ca cuvantul cel mai potrivit este respect.
Respectul fata de animal. Natalia a invatat foarte devreme ca Aldo (si implicit toate animalele) nu este o jucarie, ci o fiinta vie. Pe care o doare daca o tragi de par sau o lovesti, care trebuie hranita si ingrijita.
In putinele momente cand Aldo ii permite sa il mangaie, Natalia este in culmea fericirii. Il mangaie usor, cu grija. Ii atinge incet, cu varful degetelor unghiile de la picioare si pernutele. Mereu rade de bucurie.
Il hraneste mereu cu bobite. Ba ii poarta de grija si ii prepara „supa” (bobite bagate in apa) si il imbie sa manance, ba ia cate un pumn de bobite, vine in camera dupa el si i le arunca cu un „na” triumfator.
Si nimeni nu o face sa rada ca Aldo.
Stiu ca nu e usor cu copil mic si caine in casa.
Dar va spun din experienta mea: oricate eforturi am face ca parinti, niciodata nu am putea suplini ceea ce a invatat copilul convietuind cu cainele!
