Supa de cartofi dupa o reteta germana

Ador supa de cartofi si de cele mai multe ori o fac in varianta ei cremoasa (vedeti reteta aici), dar de aceasta data am decis sa schimb putin reteta si sa ma inspir de pe un blog scris de o autoare din Germania, care pregateste supa de cartofi asa cum se facea traditional in zona in care a trait ea.

Diferenta fata de cum o fac eu (cu micile ei variatiuni) este data de faptul ca nu se drege la final si se pune multa telina. Initial am fost putin reticenta, dar apoi recunosc ca am fost cucerita de gust.

Dar hai sa trecem la reteta.

Supa de cartofi dupa o reteta germana

Ingrediente
1 bucata de afumatura – tocata
1 ceapa mare
2 catei de usturoi
1 lingura mare de pasta de tomate sau 2 rosii proaspete
aprox. 1 kg de cartofi albi
1 praz mare
3 morcovi
1 1/2 cana de radacina de telina tocata marunt
3 litri de apa
1/2 lingurita de cimbru
1/2 lingurita de rozmarin
sare si piper
1 frunza de dafin
patrunjel verde tocat (la final)

Carnea se caleste impreuna cu ceapa, usturoiul si mirodeniile. Se pune si pasta de tomate sau rosiile. Se adauga prazul taiat rondele si morcovii taiati cubulete. Se soteaza si ei putin, apoi se stinge cu apa si se adauga cartofii taiati cuburi si telina, apoi foaia de dafin, sarea si piperul.



Se lasa sa fiarba pana se inmoaie cartofii si telina si se serveste cu patrunjel verde tocat proaspat.


Pofta mare!

*sursa de inspiratie pentru reteta