0
0 In Retete

Spaghete rapide cu legume

Spaghete rapide cu legume

Gatesc spaghete cam o data la doua saptamani. Tuturor ne plac tare mult, mai ales copiilor! Varianta aceasta este una rapida, perfecta pentru serile aglomerate.

De cand am copii, gatesc foarte rar cu vin. In consecinta, spaghetele au inceput sa mi se para cam grele. Astfel incat, am inceput instinctiv sa reduc cantitatea de carne si sa adaug tot mai multe legume.
Avantajul este ca tuturor ne place mult mai mult asa si copiii le mananca cu maxima pofta, fara sa mai conteze ce e in ele.

In reteta pregatita aseara, am folosit fasii de ardei congelati si un mix de legume congelate cu morcovi, telina si praz, ambele de la Metro (gama lor Horeca). Le folosesc sa economisesc timp, dar sunt ingrediente simple si de baza, care pot fi cu usor inlocuite.
In plus, eu mereu improvizez pe acest tip de reteta si adaug in ea cam orice legume am in casa.

Spaghete rapide cu legume

Ingrediente

1 ceapa
1 cana de ardei taiati fasii
2 cani de legume tocate (eu am folosit morcovi, telina, praz)
aprox 300 gr de carne tocata (amestec porc si vita)
1/2 lingurita de oregano uscat
1/2 lingurita de cimbru uscat
1/4 lingurita piper
5 ciuperci mari
3 linguri de pasta de tomate
sare dupa gust

Incep prin a sota ceapa cu ardeii. Adaug legumele si dupa ce se inmoaie pun si carnea. Cand carnea s-a albit, adaug oregano, cimbru, piper si ciupercile si adaug apa cat sa acopere totul.

Cand carnea e gatita, pun la fiert si spaghetele si in sos pun pasta de tomate. Mai las sa fiarba cateva minute, pana se leaga sosul si potrivesc la gust cu sare (cand folositi plante aromatice e posibil sa simtiti nevoia de mai putina sare).
Scurg bine pastele de apa si le adaug in sos si amestec bine. Prefer varianta asta pentru ca mananca si copiii mai usor astfel.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply