La un curs de Istoria Institutiilor Europene (sau ceva titlu de curs de genul asta – pompos si complet inutil), profesorul (de genul celor cu part-time si la Sorbona) ne-a povestit despre noi – studentii, (viitorii) intelectuali si ei – oamenii din popor, fara de scoala.
Cu mana lui mica, cu degetele subtiri si firave – de reprezentant de seama al intelighentiei romanesti – agitate spasmotic in aer, domnul profesor (al carui nume era folosit de studentii sai pentru a denumi wc-ul primitiv de pe santierele arheologice – acea groapa in pamant, care dupa cateva zile se umple (si) de viermi) ne-a explicat cum sta treaba cu stratificarea sociala facuta dupa neuron educat/cap de locuitor.
Cu esarfa de matase aranjata sic la gat, cu barbita sura peste care isi trece grabit degetele usor ingalbenite de tutun, domnul profesor isi incepe cursul in forta: ne sfatuieste ca noi, studentii si el – profesorul, nu avem obligatia de a saluta personalul „de jos” al universitatii – adica portarul sau femeile de serviciu.
Explicatia tine mai degraba de un curs de epidiomologie. Vedeti voi, prostia se ia. Si noi, intelighentia, intrand in contact cu acesti amarati muritori de rand, ne pierdem din prestanta si din cultura.
Acesta este un caz extrem din doua motive: pentru ca discursul profesorului se baza totusi pe o retorica de invidiat (si de nu era absurdul si snobismul conceptului, mai sa ii dai dreptate) si pentru ca el se adresa unor posibil noi snobi de genul asta (din seria – „mah, daca si el spune ca e asa, apoi asa o fi!”)
Dar ulterior, cu trecerea timpului, mi-am dat seama ca aceste ganduri exista si independente de profesorul al carui nume desemneaza gropi in pamant cu prozaice utilizari.
Prea multi oameni fac un titlu de glorie din absolvirea unei facultati. Prea multi considera ca invatamantul superior iti asigura si o superioritate in societate.
Am intalnit foarte multi tineri care considera ca nu pot accepta un loc de munca pentru simplul fapt ca nu s-ar „ridica” la nivelul educatiei lor. Ei se impart in doua categorii: cei care au pretentia doar la posturi extrem de bine platite (chiar si 500 de euro) fara a avea strop de experienta si cei care se dedica doar anumitor meserii, nu din pasiune, cu un salriu de mizerie, doar pentru titulatura pompoasa ce ii revine (ex.: domnu’ prfesor, domnu’ inginer etc).
Departe de mine gandul sa discut aici despre tinerii care stiu ce vor, care au o pasiune si un tel. Nu! Eu vorbesc despre cei care au ca raspuns standard: „Pai pentru ce am facut eu atata scoala? Sa iau 7 milioane? Sa lucrez ca receptionista etc. etc.”
Eu cred cu putere in calitatea umana care nu este influentata de nivelul de studii. Cred cu putere ca nu exista munca de care trebuie sa iti fie rusine. Cred cu putere ca nu facultatea m-a facut om, ci bunicii – batranii care nu au terminat 8 clase, dar care m-au invatat tot ceea ce mi-a imbogatit sufletul.
Imi place la nebunie descrierea „domnului profesor”. Cred ca nici daca il vedeam nu reuseam sa-mi formez o imagine atat de clara asupra acestui exponent.
Cat despre tinerii care au pretentii mult deasupra lor doar pentru ca au obtinut o diploma care, in multe cazuri certifica doar abilitatea lor de a „mai trage bani depe parinti” pentru o perioada de deviatie de 4 ani, cica pentru un scop nobil.
Ma mira totusi ca intr-adevar, nu se plange nimeni de exemplu ca meseria de receptionera este nu stiu cum – stresanta, obositoare, limitativa etc, si se merge exclusiv pe principiul sub-constient „ce ar zice ceilalti despre mine”.
Cred ca mai mult le place sa vorbeasca despre „career”, „job”, „future development” „trend”, „assignment”, „project” si asa mai departe pana ajung „late” acasa si „order some junk food” pentru ca sunt atat de „busy” incat „schedule”-ul nu le „afford a proper life”
Pe undeva pe acolo s-a strecurat o greseala grava de exprimare (intre propozitia 2 si 3, care trebuia initial sa fie doar propozitia 2 🙂 ), greseala pe care mi-o asum, in timp ce ma resemnez rusinat …
Ne mai auzim.
eu ma intreb cum pot unii (nu toti) sa spuna ca au facut ‘atata scoala’ si sa aiba pretentii. serios acum, am facut si eu scoala aia si stiu cat (de putin) m-a invatat. n-as avea tupeul sa ma laud cu ea in halul asta.
(si, poate ca o consecinta, am lucrat – un fel de practica, de fapt – doar un an in ceva care avea legatura cu oricare dintre scolile pe care le-am facut.)
@flp mihai – eu una apreciez mult pe cele/cei care ocupa postul de receptionist. cred ca orice firma s-ar duce dracu’ fara capacitatea lor de organizare.
Cat despre a doua categorie…ce sa mai zic? le suna bine sa spune asa 🙂
@jen – tocmai. nici eu nu as indrazni sa deschid cu gura sa ma laud cu cat m-a invatat facultatea ;(
In ignoranta si naivitatea mea de la 18-19 ani credeam ca sunt la cea mai tare facultate posibila, indoctrinata in acelasi timp de profesori asemanatori celui descris de tine.
Intre timp mi-am dat seama ca nu exista facultate mai tare ca alta. Exista doar oameni care merg la facultate din pasiune sau nu, exista profesori ce predau cu pasiune sau fara. Ei fac diferenta.
Pe langa asta, am intalnit suficient de multi oameni cu inalte functii dar suflete mici incat sa ma conving ca studiile nu sunt deloc o garantie a calitatii umane.
@iulia – exact, poti face orice scoala, pasiunea fiecarui elev/student ii dau valoare, nu renumele impus din exterior.
la noi era povestea inversa: toata facultatea privea „in jos” la sectia noastra.
dar promotia noastra a avut cativa elevi peste medie, care ii facea pe profesori sa exclame surprinsi „tu sigur esti de la istorie?” :))