Intr-unul dintre numeroasele drumuri cu autocarul intre Timisoara si Petrosani, o batranica (profesoara de romana) mi-a tinut o prelegere de 3 ore despre cum oamenii crescuti la munte sunt stoici, iar cei de la campie epicureici, cum (atunci am aflat, atat de practicatul la noi) spalat in fiecare dimineata cu apa rece pana la brau este un exercitiu ce imi asigura longevitatea, cum sa nu uit muntii si forta lor…
Adevarul? In Timisoara nu am nici cel mai vag simt al orientarii. Acasa si de ma lasi legata la ochi intr-un loc strain, voi sti sa ma orientez. Pentru ca exista notiunile simple de in „sus” si in „jos”. Aptitudine de orientare specifica muntelui (logica simpla si elementara) care nu mi-a fost amputata nici de 5 ani de viata la campie. Eu inca mai zic cu nonsalanta ca spre centru merg „in sus”, ca pe Calea Sagului merg „in jos”, pe Calea Buziasului din nou „in sus”. Am incercat sa depistez logica dupa care simturile imi dicteaza aici in susul si in josul. Dar nu mi-am dat seama.
Lipsa de logica a acestei forme de orientare este evidenta (si socanta) pentru un timisoarean. Ceea ce m-a uimit este faptul ca dand indicatii cuiva de acasa, stia perfect la care directie ma refer – cand in sus era dreapta sau stanga. Pentru ca da, aici e la dreapta sau la stanga.
„Cand mai vii inapoia?” m-a intrebat un prieten. Si pentru prima oara am simtit accentul si m-a durut ca nu mai este ceva asa de obisnuit incat sa nu se faca remarcat.Inapoia, inapoia, inapoia…
Nu te impacienta ca eu stau de-o viata in Timisoara si n-are legatura cu asta. Altii sunt de cateva luni si au luat orasul la picior sa-i afle secretele. Are legatura cu simtul orientarii. La mine e inexistent. Acu’ ce-s eu de vina ca in timp ce stateam la coada la „gura mare” s-a gatat impartirea „orientarii”? Asta e, poa’ in alta viata. Dar eu m-am resemnat de mult, nici nu ma mai obosesc ca tin minte detalii de spatiere ca oricum e inutil. De exemplu, in Brasov am intrebat de 100 de ori unde suntem?! Sau era Oradea?! Sau nici acum nu stiu daca eu am fost sau nu la Valea lui Liman?! Sau era Crivaia?! Vezi, se poate si mai rau…
Si sa vezi faza, in cartea lui Jerome K. Jerom tipul e in Germania si crede ca e in Norvegia!!! Si isi foloseste minimele cunostinte de norvegiana pentru a comanda ceva de baut!!! That’s just like me!!!!! Am ras aseara de m-am prapadit!
Important e sa te adaptezi aici zic eu, nu sa te orientezi. Orientarea nu presupune apartenenta. Atunci eu n-as apartine nici macar propriului apartament…
I know that smell..prea bine inca…in ceea ce ma priveste e mirosul adolescentei mele..pt ca acolo mi*am gasit prietenii cei mai dragi…I know mirosul acela specific care se schimba in functie de anotimp…strada principala care ramane la fel in vreme ce vietile noastre se schimba…k de acum nush cat de des o sa mai ajung la Lonea…aaa..si acum deja miroase a toamna de Lonea…oamenii au inceput sa faca focul…
@Rebecca – trebuie sa o anunt pe Hellene ca data viitoare eu vreau cartea! Ti-am zis eu ca Jerome K Jerome e nostim 😉
Dear, eu sunt timisoareanca si tot cu „in sus” si „in jos” dau indicatii cand cineva ma intreaba. Asa am invatat si eu la sat la bunica…in Crisana. Cat despre orasul meu natal, sunt zone pe care nu le cunosc, pe unde n-am fost niciodata, si nu le simt ca apartinant lui. Imi place cum vorbesti despre satul bunicilor tai. Si eu am aceesi dragoste pentru satul in care am copilarit. 😉
@ Laura – in sfarsit! :)) Bine ai venit si sper sa gasesc cat mai des comentarii de la tine de acum inainte! 🙂
Cat despre Lonea. Si mie imi e groaznic de dor de locurile alea. Si cel mai dureros e cand ma intorc, an de an acolo, eu mereu schimbata si locurile mereu la fel. Si nu stiu, ma simt stingherita, nu stiu cum sa ma comport. Sunt melancolica, dar fericita.
Strada Principala…mereu acolo, la fel. Si la capat, strada Prieteniei 🙂 (are si strada asta un nume predestinat!)
@ Hellene – si tocmai cand te pomeneam 🙂
Eu tin minte o faza cand stateam pe Martirilor si dadeam indicatii cuiva cum sa ajunga la mine. „Si o iei in jos pe Martirilor…”
La care persoana respectiva, la telefon, exasperata: ” Unde dracu’ in jos? Drumul e drept…”
=)) super tare faza cu indicatia la telefon.
😀 cand si unde ma pomeneai? ;;)