Trebuie sa marturisesc ca sunt cam suparata. Furioasa. Nemultumita.
O fi PMS. Pre- si post – si during. Adevarul este ca lucrurile astea sunt complicate si eu sunt, ei bine, o simpla femeie supusa tuturor valurilor hormonale si sentimentale care nu pot coplesi decat un prea sensibil suflet.
Si fie-mi iertata (auto)ironia, dar eu am voie sa imi vorbesc de rau cat vreau atata vreme cat orgoliul imi este confortabil invaluit in valatuci de amagire.
Si in rest…toate bune!
Ma trezesc dimineata dupa 5-6-7 snooze-uri, ma ridic pe marginea patului dupa ce indepartez pisica ce toarce deja pe mine de la 5 dimineata. Acopar partea de pat de unde tocmai m-am ridicat sa ma asigur ca Dan nu raceste 🙂 si in acelasi timp il privesc cu ciuda si ura nemarginita cum doarme fara grija.
Aldo se trezeste si el – si spre deosebire de orice fiinta normala – e exuberant din clipa in care deschide ochii. Pacat ca la plimbarea de dimineata eu sunt ciufulita, cu ochii umflati de somn si zgribulita si el vede toata frumusetea vietii in firul de iarba acoperit de umezeala diminetii.
Nici cafeaua nu ma mai ajuta de cand o beau in masina dintr-un pahar urias, haios, roz, cu delfini si cu un pai supradimensionat.
Am ajuns la aceasta solutie dupa ce investitiile in fancy-car-coffee-cups s-au dovedit dezastruoase pentru hainele mele vesnic patate de cafea.
Nu mai port conversatii inteligente si spumoase pentru ca nu ma mai invart in cercurile potrivite. De cand am realizat ca tanara generatie nu mai stie cine e Churchill, am depus armele in fata celor care ma privesc cu ochii mari cand deschid cate o carte pe sub banca. Am decis sa nu-mi mai bat capul, sa rad hohotit in superficialitate si sa ma multumesc cu profunda si zbuciumata mea viata interioara.
E oarecum ca si cum as fi din nou adolescenta (de vreme ce ma invart numai intre pusti de 18 ani). Doar ca acum nu mai simti frustrarea de a fi altfel.
Si nici macar nu e vorba de asta. Nici macar nu e vorba de Churchill sau carti sau astfel de nimicuri snoabe. E vorba de cruzime. De insensibilitate dusa la extrem.
Am auzit ca medicina scoate sensibilitatea din om. De aia medicii iti cer bani sa-ti salveze viata, de aia medicii veterinari nu ies din birt nici cat sa dea o injectie letala unui cal ce agonizeaza pe marginea drumului.
Dar nu pot sa imi explic lipsa de sensibilitate a celor care abia de au pasit in facultate.
Mai tineti minte aceste imagini?
Aceasi poveste s-a petrecut si saptamana trecuta. O pisica a fost omorata cu lovituri de bocanci, aruncata pe scari, aruncata prin geam intr-un copac si pentru ca tot mai respira, a fost sufocata cu o punga legata in jurul capului.
A doua zi dimineata, aceasi pisica ma fixa cu ochii sticlosi pe masa metalica din laboratorul de anatomie. Jupuita, eviscerata (cu maruntaiele atent atarnate pentru studiu langa ea), doar cu labutele acoperite inca de blanita alba care probabil (sper!)a fost de multe ori mangaiata.
Asa ca sa-mi fie scuzata furia feminina necontrolata (am zis ca e din cauza hormonilor)dar ai nevoie de mai mult decat de o cafea intr-un pahar urias, roz sa te faca sa pleci optimist catre scoala. Si ghici ce? Nu e singura poveste!
Stay tunned to horror vet days!
mda … nu am cuvinte si am ramas uimit cand am vazut unul din ordinarii respectivi cat era de calm …
http://www.220.ro/WUdc2lBcpX/Tinerii-Din-Buzau-Au-Fost-Prinsi
nu trebuia sa pui acest filmulet ,ma doare sufletul cand vad ca se plimba printre noi astfel de oameni …blestematii inimi de piatra mai au unii …
Vai, te rog, nu mai povesti. Eu sunt una din persoanele alea care nu vrea sa auda despre animale chinuite, despre femei abuzate si despre copii sechestrati. Pentru ca nu pot.
Stiu ca e unfair, pentru ca nu pot sa fac nimic sa schimb asta si e unul din lucrurile de care mi-e rusine… Nu sunt destul de tare sa vad oameni sau animale chinuite si ce e si mai trist e cand imi dau seama ca nici daca as putea asculta povestile astea, n-as putea influenta cu nimic evenimentele.
Ama, cand te gandesti ca prin ceea ce au trecut aceste doua biete fiinte trec milioane de animale in fiecare zi. Lovite cu bocancii, cu unelte, electrocutate, shingiuite, ba chiar violate iar refugiul si scaparea in moarte vin doar cand sunt impinse pe usile abatoarelor sau jupuite de vii in cazul fermelor de blanuri. Cruzimea, mana in mana cu ignoranta (nimeni nu vrea sa stie, altfel cum ar putea sa-si manance salamul si sa-si poarte blana si pantofii de piele) a devenit cultura umaminatii de azi. Uita-te cand ai timp la Earthlings, narat de Joaquim Phonix, e extraordinar http://video.google.com/videoplay?docid=6361872964130308142
Unrelated to this post – a postat cineva Dezonoare pe Scribd
http://www.scribd.com/doc/6215185/John-COETZEE-Dezonoare
Eu nu stiu cum pot exista astfel de monstri printre noi si nimeni nu ia nicio masura pentru a-i pedepsi macar pe jumatate fata de cat rau le-au facut acestor animalute care nu au nicio vina. Acum cateva luni, un astfel de monstru a l-a impuscat fara mila pe cainele vecinului sau si, ghici ce, n-a patit absolut nimic. E strigator la cer!
@Azomiss – da, am vazut si aia. ba mai mult, ei si braveaza cu ce au facut. ca si cum e un act de curaj nemaipomenit sa omori in chinuri o fiinta de 4 kile, fara aparare si fara posibilitate de evadare 🙁
@mariana – pe mine filmuletul asta m-a marcat. stiam ca exista acte de cruzime impotriva animalelor dar niciodata nu-i vazusem in „actiune”. Acest filmulet m-a facut sa realizez cat de reala este cruzimea fata de animale.
@Camelia – uneori putem. uite, de exemplu, am descoperit niste oameni din Arad (o societate de binefacere) care recupereaza animale de pe strazi, le vindeca si incearca sa le gaseasca stapan. Functioneaza pe baza de donatii (nu numai bani, si mancare ptr animale si pana ce si mopuri :)) si chiar incearca sa ajute animale chinuite.
Putine, dar misca ceva.
In curand o sa pun „reclama” pe blogul meu catre site-ul lor sa cititi si voi mai multe despre activitatea lor.
@ lore – m-ai terminat cu filmuletul asta! 🙁 aseara abia de am mai putut adormi de furie 🙁
@ Iulia – si cati nu patesc asa. daca ai curajul (inima/stomacul tare) sa te uiti la filmuletul la care a dat link lore mai sus. e ingrozitor!
Stiu, Earthlings e greu de digerat, dar necesar.
Spune-mi te rog mai multe de organizatia din Arad. Mama mea traieste acolo si eu tot vreau sa o indemn sa se duca sa ajute ca voluntar. Multumesc mult.
@Lore – gasesti in partea dreapta sus un banner catre site-ul lor si acolo o sa gasesti toate informatiile, cat si cateva dintre cazurile pe care le-au rezolvat 🙂
Multumesc Ama! Sunt impresionata. Ce treaba buna fac. Ai vazut ca au si ei un link la Earthlinks?
Pardon the typo. Earthlings.
@Lore – si eu am fost incantata de ceea ce fac, de aceea am decis sa pun bannerul si la mine pe blog si o sa incerc pe viitor sa scriu si posturi in care sa vorbesc de activitatea lor (si a celor asemanatori lor).
Da, am vazut si linkul de la ei 🙂
As vrea sa ii ajut cumva de aici de departe. Ma gandeam sa ii contactez sa le creez un profile pe change.org pentru ca ar putea strange niste fonduri in felul asta. As vrea sa-i si contactez sa discut cu ei direct. O sa ma mai gandesc la un plan. Blogul tau e o idee excelenta!
Sa-mi spui daca te intereseaza sa ne „unim” eforturile sa-i ajutam.
Daca vrei, sa-mi trimiti un email, cred ca ai access la emailul meu nu?
Merci inca o data.
Lore
@Lore – din pacate nu am acces la mailul tau pentru ca domeniul blogger este unul public. Dar imi poti tu scrie la bocutz22@yahoo.com 😉