Stiti ceva? Eu in primul semestru de facultate (fara a ajunge inca in sesiune!) am dat mai multe examene decat in 4 ani de facultate cu dubla specializare (hibrid inutil, cu nume pompos, cu orar incarcat).
Si veti zice, brava mai studenta tomnateca, se vede ca se face scoala. Lasati-ma sa ma prapadesc de ras inainte sa imi exprim plictisul creat de inutilitate si grandomanie.

Pai, cum vine asta, inaintea unui examen eu dau 6 partiale??? Si urmatorul implicit il anuleaza pe precedentul si ajung ca in sesiune sa am la examen fix materia care mi-a fost indesata in note derizorii pe parcursul intregului semestru.
Eu nu pricep politica asta. E un fel de tarare de oligocheta (I know fancy words now!), sa dea Atotputernicul si ubicuul sa trecem si noi prin facultate cu burta burdusita si cu fruntea plecata in fata viitoarei cariere stralucite la casapit porci in abatoare europene?!

De 3 luni nu am vreme sa repir pentru ca in fiecare saptamana am cel putin un partial. Saptamana asta am avut 4 in 3 zile.
Luni le-am trecut fluierand (mai era ceva energie in oase). Marti m-am prezentat, mi-am parcat masina langa a profului si acolo, in parcare, i-am explicat ca e o pierdere de vreme pentru amandoi sa mai intru la examen.
Adica, sa ne intelegem, una e sa trec fizica (unde lucram cu aparate rusesti din 1962 – pe care stiu ca nu o sa le folosesc veci pururi in practica medicala) si alta e sa ma dau rotunda ca am fentat anatomia (artro-miologia sa fiu mai exacta). Si oricum e paguba in ciuperci: acelasi examen, aceasi materie se va da si in ianuarie in cadrul ALTUI examen. So what’s the point?!

Acum urmeaza sa ma duc la examenul de chimie. Nu am emotii. Au mai fost cel putin 6 semestrul asta. Partialul la chimie este saptamanal. Te goleste de orice emotie a asteptarii.

Eu sunt construita pentru buchiseala. Adica da-mi ce sa invat si da-mi timpul. Lasa-ma in fata cu cartile, cu cursurile, cu bibliografie. Lasa-ma pe mine sa cercetez, sa compar, sa inteleg. Asa, mai batraneste, mai molcom.
Nu ma alerga pe mine, nu ma aglomera.

Pasionata de studiu cum ma stiti m-am dus la biblioteca facultatii. Am stat jumatate de ora cu nasul in fise: cautam ceva, orice. Ma gandeam sa incep cu ceva anatomie si etologie (pentru relaxare). M-am dat batuta in curand sa gasesc carti publicate dupa nasterea mea (cu un sfert de veac in urma) si am indraznit sa cer cateva titluri.
Desi singura in biblioteca universitara, bibliotecarele s-au uitat urat la mine si mi-au refuzat jumate din cartile cerute. Nu sunt, sunt in alta parte, nu le gasesc. Oricum nu era nimic imprumutat.
Incapatanata si cu sete neostoita de cunoastere, am incoltit pe unul dintre profesori si l-am rugat sa imi dea cateva titluri de bibliografie. S-a uitat cu ochii mari la mine si mi-a recomandat cartea publicata de catedra. Da, da, aia o am deja. Vreau altceva, in plus.
E simplu: nu exista!

Ce dracu e asta?! Si atunci ma mir ca ma intreaba „Da’, auzi, ce tot citesti tu in cartile alea?” si cireasa de pe tort (in timp ce privea o bilioteca) „Da’ toate cartile astea vorbesc TOATE despre altceva?”

Si pana una alta Long Live the Internet ca mi-am gasit eu singura carti gramada.