Robert la 5 ani

“Mami, nu vrei tu sa te intrebi ce fac eu aici?”
Robert, cand vrea sa imi povesteasca mai multe despre ce se joaca el

Robert se trezeste dupa somnul de pranz si coboara serios scarile. 
Este imbujorat si are acea pufosenie a copiilor mici proaspat treziti dintr-un somn adanc. Se uita la mine cu ingrijorare si incepe sa gesticuleze cu manutele lui marunte, cu palmele deschise. Nu pot sa nu remarc degetele pufoase, care inca au aspect de bebelus. 

-Mama, am o veste proasta si una buna. Pe care vrei sa o auzi mai intai? 
-Pe aia proasta, zic eu, preluand din ingrijorarea lui. 
-Nu, nu, ti-o zic pe aia buna! 
-Bine, oftez eu si ma resemnez. Ma las in jos langa el si vazand ca are toata atentia mea, incepe cu aplomb, accentuand fiecare cuvant. 
-deci, sa vezi… vestea buna: m-am trezit si m-am uitat pe geam si am vazut un Mini! 
Entuziasmul lui e contagios. Zambeste si ii stralucesc ochii de incantare. Zambesc si eu cu el, dar apoi brusc se incrunta si privirea i se intuneca. Devin si eu serioasa si ingrijorata. 
-si acum vestea proasta! Era un Opel, da? Un Opel vechi. Si sa vezi, mami. Nu se poate asa ceva! Avea un stop spart si nu mergea. Mami, pe ceata asta, fara stopuri?! Nu e voie asa ceva! 

Robert la 5 ani adora masinile si aproape doar la asta se gandeste. Totul se rezuma la masini si orice este mai atractiv daca are in componenta si masini. 

Acum cateva saptamani, am iesit la o plimbare cu el si i-am zis ca facem doar ce vrea el. Eram in centrul Timisoarei, peste tot magazine, cofetarii, carusel in Piata Maria. Stiti ce a vrut el sa facem? Ne-am plimbat prin parcarile din centru si am discutat despre masini. Ba mai mult, mi-a si cerut sa ii fac poza cu cateva dintre ele! 

Este un copil foarte serios si matur.
Uneori, cand vorbesc cu el, uit ca are abia patru ani. Vocabularul lui bogat, cuvintele mari pe care le foloseste cu emfaza, ochii mari, intrebarile complicate, chiar si cuvintele pe care le conjuga gresit dar cu un simt fascinant al gramaticii, toate ma fac sa ma simt ca am in fata mea un mic adult. 

Cu toate acestea, mai sunt momente care il tradeaza pe pustiul de 4 ani si dezvaluie incercarile lui de a-si intelege sentimentele si trairile. Uneori e furios si cand se lasa prada furiei, dupa cateva momente, il vad cum face ochii mari si cere o imbratisare. Un efort atat de mare, pentru un omulet atat de mic, pentru a isi intelege trairile care il coplesesc. 
Nu ii place sa piarda. Totusi, banuiesc ca nu e neaparat pentru ca nu vrea sa piarda, ci pentru ca e cel mai mic si toti stiu jocul mai bine decat el. Si de aici se naste o frustrare din dorinta lui de a invata si de a fi bun si stapan pe el intr-un anume domeniu. 
Si ii este greu sa aiba rabdare. Vrea sa invete in pas galopant si sa o ajunga pe sora lui. De aceea, a invatat sa isi scrie numele pe la 4 ani jumatate si cu cateva zile inainte de a implini 5 ani a inceput sa silabiseasca cuvintele de pe cartonasele vechi ale Nataliei. 
“Doar daca e scris cu litere mari”, m-a anuntat el mandru si increzator, dar atat de constient ca mai are mult de lucru. 
Si tocmai de aceea, exerseaza mult si vine dupa mine prin casa cu cartonasele lui si ma intreaba cate ceva cand e nesigur. 

Dar dincolo de toate, de cuvintele lui mari, de seriozitatea lui, de glumele lui inventate zilnic la cina, de supararile lui, de responsabilitatea cu care are grija de lucrusoarele lui, Robert e un baietel vesel si vorbaret, care adora sa dea imbratisari si pupici, care o adora pe sora lui mai mare si care inca adoarme tinandu-ma de mana.