Titlu – Regele se inclina si ucide
Autor – Herta Muller

Editura – Polirom
An – 2005
Numar pagini – 227
abandonat* slab* mediocru* mediu* bun* foarte bun* excelent* capodopera

Prima linie – In limba satului – asa-mi parea de cand eram copil -, pentru toti cei din jurul meu, cuvintele se aflau asezate direct pe lucrurile pe care le desemnau.

Ultima linie – Aud ca sucul de fructe timisorean este bun la gust. Dar nu voi bea din el, caci altfel as bea o data cu el o frica pe care nici nu o mai simt.

***

Sa admiri intr-o dictatura umorul acesta prompt, aproape fara lacuna, inseamna sa ii aureolezi si derapajele. Acolo unde umorul se naste din lipsa de perspectiva si-si extrage sclipirile de spirit din deznadejde, granitele dintre amuzament si injosire se sterg.

Va marturisesc ca am cumparat cartea de pe raftul de reduceri din nu mai stiu ce librarie. Am dat pe ea 5 lei si am cumparat-o pentru ca pe undeva, nici eu nu mai stiam pe unde, auzisem eu de Herta Muller si auzisem de bine.

Si am pus-o in raft alaturi de alte sute de carti necitite care isi asteptau cuminte randul. Dar apoi Herta Muller a castigat Nobelul si a fost toata acea agitatie in jurul ei. In librarii preturile au sarit iar si toata lumea ii cumpara cartile. Imi pare rau, dar nu m-am putut abtine sa nu zambesc amar la genul asta de snobism. Brusc, din o scriitoare cvasi-necunoscuta in Romania, Herta Muller a ajuns pentru multi un subiect de conversatie „intelectuala” si sa ai o carte de-a ei in biblioteca un must have al momentului.

Dar de atunci multa apa a curs pe Bega in jos si lumea s-a linistit. Nu m-ar mira sa regasesc cartile ei din nou la reducere in librarii.

Pe mine scrierile despre comunism ma plictisesc usor. Puteti sa ii spuneti defect profesional pentru ca prea multa istorie risca sa faca literatura sa para fada (o afirmatie usor paradoxala, dar nu imi cercetati ciudatele conexiuni sufletesti), dar pana acum nici un roman despre comunism nu m-a facut sa simt nimic. Nu m-a ingrozit, nu m-a revoltat, nu m-a intristat. Mascam un cascat plictisit din politete si din respect pentru cei in amintirea carora comunismul era mai real si nu se rezuma la cateva amintiri din frageda copilarie.

Dar totusi am decis sa citesc Regele se-nclina si ucide pentru ca dupa repetate aparitii si reactii ale Hertei Muller am simtit-o foarte apropiata. Cat pare ea de rece si distanta, am simtit-o foarte aproape de sufletul meu. In infatisarea ei, in vorbele ei dure, am simtit ceva ce as face si eu daca in trecutul meu s-ar fi petrecut lucruri de care numai auzisem pe sarite.
De aceea am rascolit biblioteca dupa carte si am inceput sa o citesc.

Si in sfarsit a fost o carte despre comunism cu nerv si cu sentiment. O carte care nu am mai simtit-o falsa sau plata, ci mi-a vorbit pe limba mea, pe intelesul meu.

Nu am sa vorbesc deloc despre firul epic al acestei carti pentru ca mi se pare imposibil. Proza este atat de densa, de concentrata, incat nu o poti reda schitat. Efectiv trebuie sa citesti sa intelegi. Trebuie sa o citesti integral sa simti groaza, si furia si teama.