Trebuie sa recunosc: nu ma sperie toate cobele care anunta ca zilele ce au sa vie sunt cel putin de natura apocaliptica.
Sa nu ma intelegeti gresit. Sunt ingrijorata de distrugerea sistematica a ecosistemului, de dereglari din lantul trofic, de disparitia numeroaselor specii de animale, insecte, moluste etc.
Dar parca mai tare ma ingrijoreaza prezentatoarele noastre de stiri care, dupa mai mult decat cunoscutele episoade inchinate “carnagiului” de pe soselele Romaniei, ne anunta disperate fie ca o a sfarsim prajiti si insetati, fie ca ne ia viitura, fie ca o sa murim prin cine stie ce alte fenomene meteorologice de necontrolat.

Probabil este tot un defect al meu, cu care m-am procopsit pentru ca am studiat istoria. De cate ori, imediat dupa ce se terminau stirile, ma suna mama si se plangea ca ne apuca Apocalipsa, o linisteam impasibila ca o mai vazut pamantul asta si alte ere glaciare. Mama ramane fara replica…

Cred ca greseala majora este facuta prin goana dupa senzational, care implica automat si un mod de a prezenta informatia dintr-un singur, si profitabil, punct de vedere. Astfel lumea este panicata, i se accentueaza dependenta fata de stirile ce ingrozesc tot mai mult si (ce este mai grav) paralizata in frica sa..

Ne plangem de caldura, de ploi, de inundatii, dar ce masuri luam?

S-a dat vreo lege impotriva defrisarilor masive si fara cap facute in Romania? Se iau masuri impotriva uriasei coruptii dezvoltate in acest sector? Se inainteaza legi? Se semneaza petitii? Ne ia apa si noi dam vina pe efectul de sera si credem ca Dumnezeu ne trimite semne.
Ne ia apa pentru ca noi ne vindem copacii. Ne ia apa pentru ca nu ne e pasa.

Am citit de curand un articol curajos scris de Bjorn Lomborg.
Lomborg pledeaza atat pentru studierea problemelor din mai multe puncte de vedere, cat si pentru cautarea solutiilor ce dau rezultate imediate.
Exemplul ursilor polari este edificator:
Campaigners and the media claim that we should cut our CO2 emissions to save the polar bear. Well, then, let’s do the math. Let’s imagine that every country in the world – including the United States and Australia – were to sign the Kyoto Protocol and cut its CO2 emissions for the rest of this century. Looking at the best-studied polar bear population of 1,000 bears, in the West Hudson Bay, how many polar bears would we save in a year? Ten? Twenty? A hundred?
Actually, we would save less than one-tenth of a polar bear.
If we really do care about saving polar bears, we could do something much simpler and more effective: ban hunting them. Each year, 49 bears are shot in the West Hudson Bay alone. So why don’t we stop killing 49 bears a year before we commit trillions of dollars to do hundreds of times less good?

Personal, subscriu in totalitate concluziei lui Lomborg. Haideti sa nu ne mai panicam si sa cautam solutii nerealiste. Da, sa reducem poluarea. Sa ne construim masini mai ecologice, sa gasim forme alternative pentru obtinerea energiei electrice. Dar haideti sa nu ne gandim doar pe termen lung, sperand ca astfel, candva probleme ni se vor rezolva. Sa ne deparasam de filozofia drobului de sare si sa plangem copilul ce o sa moara. Haideti de azi sa facem pasi marunti pentru a ajunge acolo. Sa militam pentru introducerea de legi realiste si cu rezultat imediat, sa luptam impotriva tuturor acelor actiuni care ne distrug natura, atata cat ne-a mai ramas din ea.