Toata lumea – strain, ruda, prieten – moare de grija asta. Sa nu iei copilul in brate de cate ori plange ca apoi numai in brate vrea. Sa nu te duci la el cand plange noaptea in patut pentru ca nu va mai adomi singur. Fereasca toti sfintii sa il lasi sa iti adoarma in brate!
In principiu suntem o societate care isi doreste bebelusi eroi – care nu plang, care adorm singuri si nu vor in brate. Doar ei sunt bebelusii „cuminti”. Si ce termen impropriu! Cum sunt bebelusii obraznici?!
Dar sa revenim – se poate rasfata un bebelus?
Ei bine, nu!
In primul rand pentru ca un bebelus nu are dorinte, are nevoi.
Astfel incat, daca bebelusul plange in patut sa fie luat in brate, el nu o face din moft, ci pentru ca ceva chiar il supara. Daca il luati in brate si el se potoleste, inseamna ca ceva faceti bine – fie este calmat de atingerea si caldura voastra, fie are aer si trebuie tinut ridicat sa il dea afara sau pur si simplu ii este distrasa atentia de noua perspectiva asupra incaperii.
Daca pus inapoi in patut incepe iar sa planga, nu interpretati acest plans ca o manipulare. La un nivel foarte simplist, bebelusul a vazut ca ii este mai bine ridicat decat intins si nu face decat sa isi exprime dorinta de a simti aceasi placere.
Si nu poate comunica decat prin plans.
Ceea ce pare a fi o ironie, este faptul ca tocmai acesti copii – care sunt luati in brate de cate ori doresc – ajung sa fie cei mai siguri pe ei. Pentru ca un copil lasat sa planga singur in pat (pentru a nu fi rasfatat!) nu invata decat ca nu este nimeni acolo sa il ajute si va deveni extrem de nesigur si nervos. Un copil luat in brate, caruia ii oferim atentie si care simte ca este cineva acolo ori de cate ori nu se simte bine, va deveni mai repede independent si va fi mult mai sigur pe puterile sale, invatand repede sa isi indentifice aceste nevoi si cum sa si le satisfaca. Astfel, pe termen mediu, ei devin si primii copii care se linistesc singuri, fara interventia parintilor.
Bineinteles ca exista o linie de demarcatie intre attachment parenting si dependenta.
Trebuie sa va ajutati copilul, sa il mangaiati, sa nu ii refuzati caldura si sprijinul vostru, dar in acelasi timp este nevoie sa identificati momentele cand el are nevoie sa faca unele lucruri singur. De exemplu, eu am constatat de multe ori un plans marait de frustrare pentru ca nu ajunge la o jucarie sau nu se poate intoarce. In aceste momente cel mult intervin usor pentru a o ajuta, dar o las sa incerce singura sa obtina ceea ce vrea.
Concluzia
De cate ori vi se va mai spune ca rasfatati copilul pentru ca nu il lasati sa planga, nu va simtiti rusinate. Increderea in sine niciodata nu s-a obtinut prin abandon! Si doar dragostea voastra neconditionata le poate oferi reala incredere in fortele proprii.
Trebuie să printez însemnarea asta să o arăt mamei mele. :)) Parcă văd că o să mă streseze că ţin bebele prea mult în braţe.
@Adelina trebuie sa fii calma si sa ii explici de ce nu e bine 😉 sa nu uitam ca ele ne-au crescut dpa alta scoala si sfaturile sunt bine intentionate 🙂
Draga Ama, am citit cateva postari ale tale referitoare la bebelus si mi-au placut foarte mult. Iti raspund aici ca un rezumat la ce am citit. De acord cu tine, nu exista suport din partea medicilor pentru a incuraja donarea de lapte matern, ca sa numai zic ca nu exista nici informare. Mare dreptate ai despre doicile din povesti sau din istorie. Intotdeauna au avut rolul lor, apreciate si indragite. Cat despre alaptatul in mediul rural, ce sa mai spunem decat ca, uneori, prea multa civilizatie strica.
Revenind la rasfat, vreau sa iti fac trimitere la cateva randuri scrise pe blogul nostru despre confuzia ce se face adesea intre alint si rasfat: http://copiisimamici.blogspot.com/2011/04/rasfat-versus-alint.html
Din perspectiva unei mamici de copil ce face curand 3 ani iti spun ca nu gresesti deloc: asa este, un copil ce este alinat cand este bebelus, cand are nevoi, va creste cu multa incredere in el si in parintii lui. Nu am ezitat niciodata sa las totul balta si sa vad de ce plange, ce anume il deranjeaza, nu am ezitat nici sa il iau in brate sau sa il tin in brate pe timpul somnului in parc, in vizita sau oriunde.
Se face o mare confuzie intre plansul unui bebelus sub un an si plansul provocat de tantrumurile (crizele emotionale) ale unui copil de peste doi ani.
Tine-ti copilul in brate cat mai mult si nu iti fie teama ca vei gresi. dimpotriva, poti avea surpriza ca mai tarziu sa fie un copil independent si capabil sa ia singur cele mai bune decizii. Iar pe termen scurt poate alege singur patutul, pentru ca tot e subiectul zilei acesta, asa cum am scris aici:http://copiisimamici.blogspot.com/2011/04/co-sleeping.html
Zile frumoase de toamna sa aveti, vor reveni aici cu placere.
@Vavaly multumesc mult pentru mesaj 😉 si eu urmaresc blogul vostru, dar cum de obicei ajung sa citesc bloguri in timp ce o tin in brate pe Natalia nu mai am cum sa si comentez 🙂 Te mai astept pe aici! O zi frumoasa sa ai!