Poate nu ar trebui sa marchez intoarcerea din vacanta cu un articol trist, dar scenele la care am asistat in ultima saptamana mi-au lasat un gust mult prea amar sa nu vorbesc despre ele.

Vreau insa sa incep prin a vorbi la modul general.

Multi parinti (ca si noi) asteapta de cel putin un an concediul. Multi fac eforturi sa stranga bani sa faca acest concediu. Si au, fiecare in felul lui, diferite asteptari: fie ca este vorba despre a dormi in voie, fie sa se bronzeze pe plaja cu un frappe in mana si rasfoind o revista glossy, fie sa manance bunatati locale de la terasele din statiune.
Dar cand plecati cu un copil in vacanta, multe – daca nu toate! – din aceste asteptari nu se vor indeplini. 
Puteti pati ca noi, cei care visam la balaceli in apa marii si ne-am trezit cu un copil care plangea de cate ori ne apropiam de apa.
Sau, pur si simplu, sa va adaptati asteptarile pentru ca un copil nu va avea stare sa atepte la masa de la restaurant si nici sa va permita sa faceti plaja linistiti minute in sir.

Nu uitati ce este cel mai important: copilul isi schimba complet mediul! 
Pe langa numarul urias de informatii care il bombardeaza – loc nou, lume noua, mirosuri, culori, zgomote noi, cel mai probabil si programul ii este afectat, rutina mai mult ca sigur si mai ales dieta. Nu mai mananca mancarea gatita de mama, la masa din bucatarie, ci o mancare noua, pe o terasa zgomotoasa.
Pentru care mai trebuie si sa astepte.

Aveti rabdare cu ei, dati-le timp sa prelucreze informatia si mai ales fiti acolo cand nervii lor cedeaza si sfarsesc intr-un tantrum.
Nu va uitati in jur la ce zice lumea (va garantez eu: toti parintii de acolo au trecut prin asta!), concentrati-va sa alinati suferinta puiutului agitat.
Nu o face intentionat si nu o face sa va strice vacanta: in acele momente plange de prea-plin.

 Fiti flexibili!

Dupa cum spuneam, Nataliei nu i-a placut apa. A intrat o singura data, pe la mijlocul sejurului, cred ca sa se convinga de ce insistam noi si sa ne arate ca poate, dar in rest nu a vrut sa vada marea. Dupa ce ne-am amarat in mod inutil sufletul 2-3 zile, ne-am convins sa pierdem vremea si ne cramponam de detalii si am ales sa lasam in spate plaja (oricum nici noi nu suntem mari amatori de plaja) si sa exploram insula si satele din zona.
Natalia s-a simtit minunat si noi ne-am relaxat si deconectat complet.

Educatie cu „taci, ca te ia mama dracu’ ” 
Terase pline ochi de oameni veseli si zgomotosi. De la pensionarii eleganti din Londra, la grupul mare si zgomotos din Ungaria, la cuplul de hipsteri care isi pozeaza mancarea si o si posteaza pe Facebook.
O familie cu doi copii asteapta sa li se aduca mancarea. Fetita cea mica, abia trecuta de 2 ani, da semne de nerabdare. Ar vrea sa plece, ar vrea sa se joace, nu intelege de ce sta la o masa goala si asteapta. Mama o opreste. Fetita incepe sa planga amarnic. Mama se inroseste, se uita fastacita in jur si suiera dusmanos printre dinti „taci, ca te ia mama dracu’ „. 
Fetita isi inghite lacrimile si priveste speriata.

 Educatie cu „nu pune mana” 

Aceasi terasa. Pietricele pe jos. Natalia si-a facut un obicei din a le insira, aranja, apoi arunca pe drum sau spre mare.
Si ceilalti copii le-au intuit potentialul si au intins mana catre ele. De fiecare data, pe diferite limbi, am auzit aceasi porunca disperata „nu pune mana!”


De ce?
Un baietel se plimba pe faleza si a vrut sa puna mana pe stalpul felinarelor care luminau aleea. „Nu pune mana!” urla mama din urma lui.
De ce??!!

Tantrumurile

 La o plimbare pe faleza, printre terase si magazinele de suveniruri, vesnic asistam la tantrumuri. E si normal, in acea aglomeratie, galagie si printre nenumaratele jucarii expuse ademenitor.
Am vazut parinti care luau copilul, il tineau in brate si ii vorbeau bland pana se potolea.
Dar am vazut – de prea multe ori – reactii deplasate, nervoase, de neinteles.
Mi-a pus capac o scena in care, un baietel de aproximativ trei ani a avut un tantrum in caruciorul in care era securizat cu centurile de siguranta. Incepuse sa planga, sa urle, sa se zbata, sa arunce pe jos canuta cu apa.
Parintii ii vorbeau din picioare, nici macar nu se aplecau la nivelul lui. Mama a scos o sticla cu apa din spate si a inceput sa stropeasca copilul legat in carut, pe principiul „sa il racoreasca”.

Va intreb pe voi, adulti, cu capacitatea de a va gestiona mai bine nervozitatea si nerabdarea, daca intr-un moment de nervozitate interlocutorul vostru v-ar stropi cu apa „sa va calmeze”, ar functiona? Si cum v-ati simti daca ar face asta in timp ce sunteti legat si nu v-ati puteti feri? 

****

Va doresc o vara minunata, cu vacante de care sa va bucurati impreuna! Va doresc rabdare si sa descoperiti modalitatea cea mai rapida de a va adapta la noile situatii. Deseori, cele mai memorabile clipe nu sunt cele pe care le planificam, ci cele pentru care ne deschidem sufletul sa le traim.