Ce legaturi pot exista intre Salman Rushdie si U2? Nu multe. Doar pamantul de sub talpile ei. Doar pasiunea pentru rock si sunetul inconfundabil al sentimentelor transpuse in sunete. The Ground Beneath Her Feet este o lucrare monumentala, atat prin intindere cat si prin complexitate. Pastreaza pasiunea lui Rushdie pentru mitologie, avand in centru pe Ormus Cama si Vina Apsara sub forma cuplului Orfeu – Euridice.
Povestea celor doi, redata de autor prin vocea fermecatorului fotograf Umeed „Rai” Merchant, se intinde pe o perioada de 50 de ani, urmarind atat evolutia unei iubiri cu valente mitologice cat si cea a relatiilor dintre membrii diferitelor tipologii de familii, a istoriei arhitecturale a Bombayului si a vietii din America anilor 80 – 90. Rushdie poseda talentul de a-si transpune cititorul in locurile pe care le descrie si urmand cuplul pe trei continete reusim sa calatorim in timp si spatiu. Hoinarim prin Bombay, arhitectura orasului se schimba sub ochii nostrii, recunoastem strazile, simtim aerul sufocant si ne inspaimanta pamantul ce se misca sub talpile noastre.
Exista in Rushdie o inclinatie spre lungimi exagerate. In primul rand, cele 800 de pagini ale cartii pot constitui o problema pentru cititorul neavizat, dar odata ce patrundem in atmosfera mistica a povestirii lui Rai, ne dorim mai degraba sa fie o carte fermecata, fara sfarsit. De asemenea, lungimea si complexitatea propozitiilor reprezinta tot o caracteristica a stilului lui Rushdie. Uneori simti ca te pierzi in adverbe, adjective si deseori ai senzatia ca fraza a scapat de sub control. Totusi se dovedeste a fi un limbaj plin de viata si de dinamism, iar povara propozitiilor intortocheate dispare. Tot din punct de vedere tehnic merita mentionata o alta trasatura distinctiva a lui Rushdie si anume dispunerea haotica a semnelor de punctuatie (?,).
Exista si aspecte slabe ale romanului, caci spre deosebire de Copiii din miezul noptii lipseste o comuniune personaj – cititor, Rushdie ajungand sa ne forteze atasamentul fata de celebrul cuplu. Vina si Ormus sunt relativ slab profilati si le lipseste complexitatea caracterului. Pe parcursul intregului roman ni se repeta cum o lume intreaga adora VTO (V…T…Ohhh) si ne simtim obligati sa facem la fel fara sa avem motive. Totusi este greu sa rezistam farmecului lui Rai . Dincolo de cuvinte nu trec vibratiile celor doi, nu le simtim geniul, talentul, sangele…sau vocea Vinei.
Parodia ajunge in unele momente sa fie exagerata, cum ar fi accidentul aproape mortal a lui Ormus cand aceste este ingropat in excremente. Dar sa nu il judecam prea aspru pe Rushdie ci sa incercam sa ne lasam purtati de viziunea lui asupra lumii, sa invatam de la el cum sa uitam de noi, cum sa zambim, cum sa intelegem ca pana la urma nimic nu conteaza cu adevarat (o veritabila exemplificare a filozofiei Zen).
Mult accent se pune pe relatia aproape mitologica dintre cei doi. Dar, din nefericire, spre final nu ramane nimic din aceasta grandoare! Daca la inceput suntem vrajiti de puterea si magia iubirii nepamantene dintre ei, la final nu ramane decat un cuplu care nu se poate adapta unul altuia, doi oameni care sunt prea lasi sa-si traiasca iubirea. Iubirea lor fantastica nu apuca niciodata sa devina reala. Am impresia ca aceasta mare iubire a fost doar rodul imaginatiei lor; este fabuloasa pentru ca nu a avut nicicand contact cu realitatea; daca atingea realul nu mai exista.
Inca din alte opere rushdiene ne-am obisnuit cu incarcatura mitologica, iar in acest caz intalnim o incredibila densitate de trimiteri la mitologie (fie ea orientala sau greaca) care poate deveni sufocanta daca nu esti familiarizat cu ele. Fiind o carte inchinata muzicii, cu precadere rockului, Rushdie insira la nesfarsit analogii cu lumea muzicii rock dar pare usor nesigur de el ca si cum nu este convins ce atitudine sa adopte vis-a-vis de muzica pe care o descrie.
S-a comentat mult pe seama colaborarii dintre U2 si Rushdie. Unii au considerat ca a fost doar o miscare abila a lui Rushdie pentru a castiga capital de imagine. Eu, personal, incerc sa trec peste banalitatea versurilor (mult sub nivelul a ceea ce este capabil Rushdie sa creeze) sa uit de expresiile de dor si sa simt dincolo de ele pe Rushdie, a carui voce se trezeste incatusata in mizeria umana; brusc nu mai poseda acel limbaj exuberant si incearca sa transmita dragostea cu cuvintele simple, cu cliseele tuturor cantecelor de iubire.
Este o carte careia i-as da un punctaj maxim. Dar nu pot face asta. Si nu pentru ca nu este o carte extraordinara, ci pentru ca o notez luand in considerare capacitatea creativa a lui Salman Rushdie. Cititi cartea ascultand U2 („The Ground Beneath Her Feet”) si incercati si voi sa intelegeti de ce o lume a fost fermecata de vocea Vinei si cu siguranta veti simti cum vi se misca pamantul sub talpi.
*recenzie publicata si pe bookblog.ro
* Despre agresivitate – Furie – Salman Rushdie
Mă gândeam să ataşez aici o recenzie uşor adaptată, tot despre Rushdie, prin metoda copy/paste. Dar, ulterior mi-am dat seama că aş putea fi acuzat de plagiat…
scopul fiind? 🙂
Aşaaa… Dezinteresat! Fără vreun scop anume.
Luna asta, deschid şi eu rubrica: Prezentare de carte.
Dar, mă ocup mai mult de Poezie şi Teologie…
Exista detractori si sustinatori. Ca sustinatorii sunt asa bine pregatiti si argumentati (ca tine), e firesc, de aia se numesc asa. Dar asta ridica stacheta detractorilor… Din pacate pentru ei…
Nu pot sa cred ca scrii tot pe bookblog.ro… de ce nu dai meditatii unor colegi de-ai tai, zau asa….parca se simte nevoia
@ ioan usca – astept sa le citesc cu mult interes 🙂
@ rebecca – multumesc 🙂
@ marian despot – fiecare vede in alt fel o carte, parerile mereu sunt impartite 🙂 multumesc de compliment 🙂
Mmm, Rushdie? =D
S-o aduci data viitoare la Schimb de Carti!!!
@ clover – mmmm e bun, bun 🙂
si cartea asta o am acasa….eu zic sa-mi faceti lista (sa inainteti cereri formale) cu cartile pe care vreti sa vi le aduc de acasa, ca ma duc de sarbatori 🙂