Mi s-a spus ca dupa “Ramasitele zilei” nu am cum sa citesc o carte mai buna scrisa de Ishiguro. De aceea, cand am gasit aceasta micuta carte si am aflat ca este primul sau roman, am inceput sa o citesc foarte sceptica. Dar acum cred ca daca Ishiguro s-ar fi oprit doar la aceasta carte, tot si-ar fi pastrat un loc de seama in istoria literaturii universale.
Romanul este narat de Etsuko, o femeie crescuta si educata in Anglia, care reconstituie viata ei inainte de a emigra din Japonia celui de al doilea razboi mondial, pornind de la sinuciderea fiicei ei. Romanul nu exceleaza in actiune, ci este mai degraba un minutios studiu al caracterelor, extrapoland pana la intreaga societate japoneza. Este incarcat de dureri, obsesii, amintiri, taceri, un veritabil tablou al unei natiuni mutilate de razboi.
Naratiunea urmeaza mai multe linii: de la relatia dintre Etsuko, sotul si socrul ei, la prietenia dintre Etsuko si Sachito, o mama ce-si neglijeaza fiica pentru a urma o relatie, evident dezastruoasa, cu un american, la doamna Fujiwara si fiul ei Kazuo, amandoi ruinati financiar si emotional de bomba ce picase peste Nagasaki. Dar sa nu va lasati amagiti de gandul ca bomba este un laitmotiv al romanului ; dimpotriva, personajele se incapataneaza sa nu vorbeasca despre acest eveniment, ca si cum istoria recenta a Japoniei nici nu a existat.
Contrar asteptarilor lansate din titlu, nu intalnim descrieri de peisaje, iar tacerea ce le inconjoara e menita sa nelinisteasca si sa ne faca sa simtim ca bajbaim pe intuneric, inglodati in noroaiele ce mereu sunt prezente intre locuintele personajelor. Fiind foarte prinsa in bogata si sinistra simbolistica a romanului, a trebuit sa ajung la final sa ma intreb de ce am crezut tot timpul vocea naratorului : Etsuko incepe prin a fi o tacuta si umila sotie japoneza si nici nu ne dam seama cum ne lasam purtati de minciunile ei. Fiica lui Sachito, Mariko, si fiica lui Etsuko ajung sa se confunde, sinuciderile urmeaza scenarii similare, iar misterul ce planeaza asupra lor pare sa se elucideze doar spre final.
Zile si saptamani dupa ce am citit cartea inca reasezam in minte, precum piesele unui puzzle, indiciile date de Ishiguro, pentru a ma asigura ca am inteles pe deplin romanul. Nu cred ca am reusit complet. Cartea aceasta o voi reciti, si nu o data, pentru a mai descoperi parti din misterul ei intunecat. Si pentru ca este o carte al carei efect persista mult dupa ce ai inchis-o, ii acord un rating de cinci stele.

*carti de Kazuo Ishiguro gasiti aici
*recenzie aparuta si pe bookblog