Paine cu morcovi
Am gasit aceasta reteta in una din cartile despre paine ale lui Eric Treuille si am fost foarte incantata de rezultat. Culoarea painii este minunata (parca ar fi cozonac!) si este ideala pentru sandwich-uri pline de culoare.
Ingrediente
1 pliculet de drojdie
240 + 120 ml de apa calduta
450 gr faina alba
2 lingurite de zahar
3 morcovi potriviti dati pe razatoare
1 lingura de unt
Pentru uns: 1 ou + seminte de dovleac
Pune drojdia in 120 ml de apa calduta amestecata cu zaharul si las-o sa se „trezeasca” pentru 5 minute.
Amesteca faina cu sarea in un bol incapator, fa o gaura in mijloc si toarna aici drojdia. Adauga untul si incepe sa framanti aluatul, adaugand treptat cei 240ml de apa ramasi (ajusteaza in functie de cerintele aluatului).
Cand ai incorporat toata faina, framanta aluatul pentru 10 minute.
Formeaza o bila de aluat si lasa-l la crescut in un vas acoperit cu un prosop de bucatarie timp de 1 ora – 1 ora si jumatate.
Dupa acest interval, framanta bine aluatul si da-i o forma rotunda. Lasa-l la crescut pentru inca 40-45 de minute.
Unge painea cu un ou batut si presara deasupra cateva seminte de dovleac.
Coace painea in cuptorul preincalzit la 200 de grade, timp de 40-45 de minute sau pana cand se rumeneste.