Am decis sa ma intorc un pic la literatura clasica si am ales de aceasta data un nume de rezonanta in literatura maghiara: Jokai Mor. Pentru ca Mor mi-a lasat o impresie placuta acum cativa ani cand am citit Diamantele negre, am fost incurajata acum sa revin asupra lui si sa ii citesc lucrarea de capatai, Omul de aur.
Ca si tehnica de scris, Mor nu se remarca prin inovatii, ci mai degraba prin umorul sau ironic. Dialogul, actiunea si descrierile sunt bine proportionate, astfel incat nu se creaza momente de plictiseala.
Din pacate insa, nu intalnim personaje foarte complexe. Cu toate ca le consider bine conturate, personajele sunt lipsite de evolutie. Ele se afla la polii total opusi ai binelui sau raului, si nici unul nu se aventureaza pentru a migra dintr-o parte in alta. Am descoperit insa cu incantare printre aceste personaje o catelusa Terra Nova, asupra careia Mor se concentreaza mult si ii rezerva un rol important pe parcursul intregului roman.
Timar, personajul principal si omul de aur, este singurul susceptibil de o usoara evolutie pe parcursul romanului. De fapt el isi descopera centrul, punctul de sprijin, si invata ce inseamna curajul de a-si asuma responsabilitatea pentru actiunile, dar mai ales pentru sentimentele sale.
Pana la acest deznodamant, femeile din viata lui Timar ii sunt absurde victime. Fragile si vulnerabile, Timea (nume introdus in cultura maghiara prin succesul obtinut de roman) si Noemi, iubite si iubind acelasi barbat, cresc luptand pentru Timar fiecare prin armele ei, dar niciodata nu reusesc sa se elibereaza de dependenta fata de barbat.
Mor creaza in Omul de aur o lume utopica si sustine ideea omului ca fiinta fundamental buna, care este pervertit doar de societate sau prin experientele negative generate de aceasta. Poate tocmai din acest motiv uneori am simtit o furie si o adanca revolta impotriva parerilor lui Mor si a lumii sale lipsita de nuante de gri.
*recenzie aparuta si pe bookblog.ro