In jurul meu aud tot mai des afirmatii cu caracter categoric: Eu voi naste natural, fara epidurala. Eu voi alapta. Copilul meu nu va pune gura pe suzeta. Copilul meu va avea doar jucarii eco. Hainutele copilului trebuie spalate doar cu detergent nu-stiu-de-care. Copilul meu va primi/nu va primi nu-stiu-ce vaccinuri. Copilul meu va avea un ciclu clar de somn noapte-zi.
Desi initiativa este laudabila si la prima vedere ai exclama a admiratie pentru mamicile acestea eroine, eu clipesc un pic mai des, mi se mai si umplu ochii de lacrimi (deh, hormoni de gravida) si ma intreb unde lasam loc aici vietii si daca ne pregatim sa nastem mici ghemotoace de perfectiune inca din scutece: copii fara colici, care nu se trezesc noaptea sau care nu au nici o placere vinovata (va imaginati, Doamne fereste, sa-i placa la copil o jucarie facuta din altceva decat lemn?!).
In acelasi timp imi dau seama ca pe oricare dintre aceste mame exista o uriasa presiune de a face totul bine. Dar, dupa cum se intampla mereu in viata, lucrurile nu decurg conform planului. Si se poate intampla ca cel mic sa nu se puna in pozitia corecta de nastere. Sau sa nu ai lapte. Sau suzeta sa te scape de prostul obicei al suptului degetului. Ce te faci atunci?
Sa nu ma intelegeti gresit. Incurajez si ma bucur nespus cand vad ca mamicile citesc despre subiect si se intereseaza ce este bine si ce este rau pentru micut. Totusi, cred ca ar trebui o atentie mai mare sa nu se ajunga intr-o zona a absurdului si unde deciziile luate trebuie sa aiba rol de adevaruri general valabile.
Pericolul unei astfel de atitudini este mult mai mare decat daca copilul foloseste sau nu suzeta. Pericolul sta bine ascuns si este gata sa atace din doua parti. Fie copilul va avea alaturi de el o mama vesnic incordata, care il impinge spre o perfectiune cu accente ridicole si implicit ii va crea o stare de nesiguranta continua; fie mama va ajunge sa aiba depresii intunecate din cauza ca unele lucruri pur si simplu se intampla, nu depinde de ea, fara ca ele sa fie o tragedie (de exemplu o pozitie incorecta care obliga la cezariana sau lipsa de lapte).
Si nici nu imi aduceti aminte de cei din afara cuplului de parinti. Stiti voi, cei care le stiu ei pe toate si care de cele mai multe ori au povesti horror despre orice.
Cum imi spunea o tanara mamica zilele trecute: Lasa copilul sa iti arate ce vrea si lasa-te pe tine sa simti de ce are nevoie copilul. Si sa ai incredere in ce simti!
In mod clar si evident solutia este concluzia postului dvs.
Numai bine si un an nou fericit!
labels: nemiloasele victime … 🙂
@Mihai – I have my reasons 😀
Asta e cum mai e, dar stai sa vezi, ca la noi la bloc sunt o droaie de copii cu mamici tinere. Cam de varsta ta as putea spune. Tinere cum zisei. Ei si mamicile astea, au grija sa le urle plozilor in fiecare zi "Nu alerga!" "Nu te impinge" " nu tipa", si alte tone de nu-uri. Uneori ma astept sa le aud ca spun " nu respira". Si atunci ma intreb, oare de ce ii mai lasa afara? Daca tot n-au voie atatea chestii.
Si ma gandesc ca daca astia ar fi fost parintii mei, sau orcarui copil din generatia mea, cred ca faceau stop cardiac la primul catel mangaiat pe strada sau la prima incercare de a ma urca in copac.
In alta ordine de idei, La multi ani! 🙂
@Ada – exact 🙂 astea sunt mamicile cu copii un pic mai mari, care deja pot sa mearga si nu mai pot fi controlati.
vestea buna e ca eu am cunoscut si mamici care nu sunt asa cu ai lor si le dau libertatea sa exploreze si sa invete singuri. Diferenta intre acestia si ceilalti copiii este uriasa!
La multi ani si tie! :))