Sincer, imi pot lipi pe frunte multe titulaturi cu care sa ma simt binisor sau fastacita, dar de care sa stiu ca ma reprezinta, dar nu reusesc in nici un caz sa ma identific cu statutul de blogger.
Si din acest motiv cer un pic de rabdare si judecata inainte sa ne pronuntam.
Faptul ca uneori simt nevoia sa scriu aici nu ma face sa ma simt blogger. Sunt doar eu in fata unui monitor, un eu simplu si banal, care decide ca vrea sa inregistreze ceva. Intamplarea face ca mai multi oameni sa vrea sa citeasca aceste lucruri. Ma maguleste (si mereu ma simt depasita de situatie cand privesc statisticile, orasele de unde imi vin vizitatorii, abonatii etc), dar asta nu schimba cu nimic faptul ca de fiecare data cand scriu sunt tot eu, tot monitorul meu vesnic usor prafuit.
De aceea nu incep sa scriu patrunsa de importanta faptului. Poate un pic responsabila, cat sa imi infranez limbajul sau ocazional ideile radicale, dar nu cu gandul ca cineva nu va putea dormi linistit noaptea daca eu nu postez.
Ok, imaginea este plastica si exagerata, dar din pacate mult prea reala pentru o covarsitoare majoritate care considera ca masticatia superficiala a unei stiri din categoria diverse si reluarea ei pe blog ii face mari fiinte creatoare sau ca lecturarea unei carti de vanzari le da dreptul de a da sfaturi in domeniu, desi nu au vandut la viata lor nici macar o paine.
Da, o fi ocazional util (deseori de hilaritate groteasca). Dar cam atat.
Si din nou (sa folosesc aceasi metafora) pot dormi foarte bine noaptea de ce considera unii fascinant de pus pe blog. Daca ei considera ca cititorul nu se prinde ca a bolduit cuvantul „sex” pentru a-si aduce trafic, nu au decat sa se amageasca mai departe cu acest gand. E o distanta mare intre a boldui ceva pentru a-l accentua in text si alta de a-l boldui pentru ca pur si simplu este un cuvant fierbinte in cautari.
De asemenea traficul infloreste cand discuti un subiect fierbinte. Nu conteaza ca habar nu ai, nu conteaza daca tine de politica, reviste de scandal sau filme, daca e un subiect bun neaparat trebuie sa apara si un post cu….ati ghicit, multe bolduri strategice.
Dincolo de asta ramane mancarimea linkurilor. De la link exchange, la a nu da link catre un blog posibil concurent pentru nu a-i ridica traficul. Vedeti voi, e important sa fii mai tare in rank ca vecinul si nu conteaza ca il citesti au ba, linkul este mai mult o forma de rasplata mercantila.
Si apoi multi nu pot dormi de grija altuia (bat moneda pe aceasi metafora).
Eu una am primit multe, multe, multe intepaturi dupa ce am decis sa-mi fac un blog culinar. Cica l-am facut pentru trafic, dar nu orice fel de trafic ci un trafic usor.
Adica vedeti voi, sa copiezi o stire noua de pe Mediafax este un trafic obtinut cu multa munca. Un blog culinar este facut doar pentru cei comozi.
Sa va explic ce inseamna un blog culinar.
In primul rand, inainte sa te apuci de lucu, trebuie sa te asiguri ca ai toate ingredientele. Deci ai nevoie de un plan viabil, facut din timp!
Apoi te asiguri ca ai vasele curate, faci bucataria luna (ca doar o mai tragi si in poze) si iti eliberezi zona de lucru.
Apoi incepi gatitul. Daca e o reteta mai complexa, pozezi si pasii. Asta inseamna o organizare demna de general de armata.
Urmeza pozele – aranjarea mancarii, detalii, lumina, setarile la aparat etc.
Si abia apoi postarea in sine.
Usor nu? Eh, un blog pe o nisa cu trafic facil!
Ca sa linistesc spiritele infierbantate, Ama in bucatarie nu a luat nastere din dorinta mea nestavilita de a avea trafic. Ci pentru ca blogurile culinare imi dau o stare de bine, ma relaxeaza enorm sa fac asta si nu este un efort facut pentru altceva decat simpla placere de a gati si de a savura (vizual) mancara pregatita.
Si pentru a concluziona, blogul pe care va aflati acum nu este scris de un blogger. Scriu despre pisici pentru ca asta imi bucura mie sufletul chiar daca google nu ma prea agreeaza pentru asta. Dar stiu ca voi da 🙂 Scriu despre viata mea chiar daca nu este subiect de stire nationala. Scriu despre ceea ce simt, citesc si vad in jurul meu pentru ca alt motiv nu am.
Nu sunt blogger, sunt doar un omulet in fata unui monitor (cel mai adesea) prafuit.
Eu sunt convins că mulţi (probabil majoritatea) din cei care îţi citesc, mai mult sau mai puţin regulat …gândurile, o fac tocmai pentru că simt, văd şi întrevăd…sinceritatea şi faptul că nu eşti blogger „profesionist”.
Aşadar dăi în …plata domnului pe cei care au ceva de cârcotit şi fă-ţi damblaua cum simţi şi cum ţi-e bine. 🙂
Valentin
@ Valentin – multumesc mult 🙂 nu credeam ca o sa ma bucure vreodata cand mi se spune ca sunt lipsita de profesionalism ;)))
Cred că profesionalismul, sau lipsa acestuia, poate fi o caracteristică a celor care practică o activitate cu interes material sau de altă natură, mai puţin spirituală. Atunci când interesul este doar spiritual, sau ca un exerciţiu intelectual, mental, psihologic, etc. nu cred că putem face asocierea. Astfel că…da, eu cel puţin nu te bănuiesc de… profesionalism. 🙂
Valentin.
De fapt cred că e vorba de vechea antiteză, profesionism versus …har.
Nu se exclud reciproc dar pot defini un om în moduri substanţial diferite.
…am uitat să mă semnez.
tot Valentin
te inteleg perfect! Asta e si unul dintre motivele pentru care revin mereu la blogul tau. Daca vreau sa citesc stiri am mediafax sau site-urile ziarelor unde vad versiunea integrala 🙂
Dupa caracterizarea asta, indraznesc si eu sa zic ca nu sunt blogger. Desi multi mi-ar da in cap si pufnesc in ras pe sub mustati. Pentru ca, culmea, ma simt blogger, imi place sa fiu blogger, da’ nu ma ghidez neaparat dupa ideile si apucaturile „adevaratilor” bloggeri.
Ma mira sa aflu ca ai fost criticata pentru celalalt blog. Nici nu stiu cum au putut unii sa creada ca un blog culinar e usor de tinut. Oricum, ideea principala e ca de multe ori trebuie sa surzesti si sa orbesti cand apar comentarii de-astea nelalocul lor. Desi nu tot timpul e cel mai usor lucru de facut.
Ehh draga Ama … chiar daca nu te-as fi cunoscut in persoana tot eram atras de blogg-urile tale!
Si cine a avut ceva de comentat la adresa ta pe tema asta probabil se uita dimineata in oglinda si este macinat de invidie pentru ca el sau ea nu este in stare sa atraga un cititor pe pagina personala!
Faptul ca esti o persoana comunicativa si te deschizi pentru noi e singurul lucru care conteaza si nu merita sa te lasi afectata de carcotasi!
Eu pot doar sa-ti urez la cat mai multe pagini si-ti multumesc si in numele persoanelor care te-au descoperit prin mine!
A prossima …
Hm… Eu nu ma simt, nu vreau sa fiu blogger. Sa ma explic! Urasc etichetele, sunt blogger deorecece detin un blog, dar nu sunt numai asta, nu-mi doresc sa fiu numai asta. Dupa prima intalnire de la SdC, mi-am pus oarece intrebari. Oare din momentul acela mi-am pus singura un calificativ?
Singura m-am lamurit!!! Sunt blogger si in acelasi timp nu sunt. 🙂
@Valentin – si nici macar nu am treaba cu cei care decid sa isi faca o afacere din blogging, ci doar cu cei care o fac prost si isi poarta titulatura cu infatuare.
eu vreau ca blogul meu sa fie un loc caldut si placut, ferit de orice vifor. prefer sa stiu ca aici pot scrie cand am chef, fara ochii pe trafic, fara gandul clickurilor de pe reclame sau linkuri.
si ma bucura cand regasesc pe el cititori care imi lasa comentarii care imi dau de gandit 🙂
multumesc! 🙂
@Iulia – multumesc mult 🙂 ma bucur ca ma citesti si sper sa te mai determin sa lasi comentarii 🙂
@Tomata – problema este ca bloggingul este facut mai ales dupa ureche si cu multa competitivitate prost inteleasa. cand nu ne mai ajunge sa ne revarsam rautatea in viata de zi cu zi, ne cream si un spatiu virtual de unde sa facem spume. de aceea au aparut aceste practici ale „adevaratilor” bloggeri (ghilimele copiate de la tine :))
in ceea ce priveste blogul culinar, el a fost pentru mine ocazia perfecta pentru o importanta lectie. pe de o parte am vazut rautatea comentariilor malitioase, pe de alta parte am vazut cum in comunitatea celor cu astfel de bloguri am fost primita cu bratele deschise si cu multa, multa caldura. adevarul e ca m-am simtit naucita in prima perioada.
bloggerii nostru cu pretentii ar avea multe de invatat de la fetele acelea talentate!
😉
@Azomiss – ce mai stii tu cum sa-mi alini ranile :)))
multumesc si de cuvintele frumoase si de vizitatorii care ii aduci 😀 :*
@ddunia – tu ai spus acum totul intr-o singura fraza: sunt blogger doar pentru ca detin un blog 🙂
aveam nevoie de o concluzie simpla si la obiect! 😉
PS De ce la sdc ti-ai ridicat intrebari despre blogging?
Nici nu conteaza, pana la urma, daca esti sau nu blogger asa cum isi imagineaza unii c-ar trebui sa fie ‘meseria’ asta. Probabil ca au o doza de suficienta sau, pur si simplu, nu stiu sa se bucure de lucruri simple… cum ar fi minunata paine din faina integrala pe care am gasit-o (intamplator) la tine!:-)) Nu ne cunoastem, dar mi-a placut ce-am gasit pe la tine, prin jurnal. O sa-l mai rasfoiesc si altadata. Ma gandesc ca exista din ce in ce mai multi oameni care nu-si gasesc nicio modalitate simpla de-a se simti bine in pielea lor, poate de aia te tot intzeapa… lasa-i sa zica ce-or vrea!;-)
anonim nou pe blog (magda)
nu-mi vine sa cred ca se poate cineva lua de un blog culinar… Nelimitata e rautatea omului, din pacate.
Ama, blogger(ita) sau nu, continua. Scrii frumos, natural si faci placere multora, dupa cum vezi, inclusiv cu insemnari despre jivinele de-acasa 🙂
@Elena – multumesc 🙂 eu sper ca mai ales posturile despre jivine sa va placa pentru ca alea le scriu cu cel mai mare drag 🙂
@Magda – :)) am o reala obsesie pentru faina 😀
da, pana la urma nici nu mai conteaza daca sti sau nu blogger. eu ma simt bine in aceasta mica lume virtuala pe care mi-am creat-o pe cele doua bloguri si ma bucur de toti oamenii pe care i-am „cunoscut” astfel 🙂
Nici nu are rost sa iei in seama rautatile. Blogul tau culinar este singurul de acest gen pe care-l citesc. Dar nu inainte de ora 12 ca ma apuca poftele :))
@Victor – incerc sa nu o fac! 🙂
multumesc ca iti place ce se intampla in bucataria mea ….mai ales daca iti face in halul ala pofta 😀
Acum e musai sa bantui atent blogul tau culinar. Nu am destula imaginatie pentru a pricepe ce ar fi de atacat la un astfel de blog (culinar). Dar… mai stiiii? Poate studiind articolele de acolo aflu marele secret ce a determinat critica. Ignora rautatile venite asa…gratuit „de amorul artei”. Sunt curios sa vad blogul culinar. SUCCES cu ambele.
@Stafn – sper sa iti paca si cel culinar 🙂