Cand am luat cartea lui Nick Hornby – How to be Good – am fost influentata de alte romane scrise de el: High Fidelity sau About a boy. Dar cu greu imi pot ascunde nemultumirea fata de ceea ce am descoperit. Recunosc ca este un roman ce aduce in discutie idei foarte interesante, evident un roman consistent, de maturitate, dar cu toate acestea ceva din stilul lui Hornby imi displace.
Probabil de vina este ritmul, felul in care esti fortat sa maresti pasul pentru a te tine dupa navala de evenimente pe care Hornby le inghesuie pe pagina, fara a iti oferi si suficienta argumentatie.
Katie Carr este un om bun. O sotie buna, o mama buna si o doctorita buna. Sau asta este ceea ce crede ea, in contrast cu atitudinea cinica si furioasa a sotului ei. In momentul in care acesta isi descopera un guru spiritual (numele caruia este parca predestinat sau prea fortat nostim – DJ GoodNews) si se transforma intr-un om bland si cinstit, intregul sistem de valori al lui Katie este dat peste cap.
Fortata sa renunte la obiecte ce le considera necesare pana atunci, sa adaposteasca in casa sa orfani si ba mai mult, sa duca o campanie pentru ca toti locuitorii cartierului sa le urmeze exemplul, Katie pare a fi transformata in personajul negativ.
Intregul roman este narat la persoana intai de Katie. Lucru relativ dificil de facut pentru un scriitor: sa adopte si sa mentina realismul tonului sexului opus.
Insa din acest punct de vedere Hornby se descurca remarcabil. Eroina este sarcastica, egoista si incapatanata, luptandu-se in casnicia sa, calcand stramb si prinvindu-si copiii cu un ochi critic. Prea critic uneori.
Hornby reuseste in How to be good sa faca o analiza a vietii sprirituale occidentale: alaturi de viata religioasa, se ridica probleme precum bunatatea, moralitatea si iubirea.
Chiar daca firul narativ mai da gres pe alocuri, Hornby aduce in discutie probleme serioare si aspecte dureroase privind viata launtrica a omului modern.
Nu risc să citesc această carte! Dacă va avea efecte devastatoare şi-mi va modifica firea armonioasă?
Am citit cartea la îndemnul unui coleg. Mi s-a părut foarte sofisticată, cu o Katie Carr, imagine fidelă a femeii „decente” de astăzi. Femeie care suferă şi care întotdeauna îşi poate justifica infidelitatea în cuplu.
O întrebare pentru ama: Ce înseamnă a fi bun pentru Katie, ce înseamnă a fi bun pentru David?
„Atunci când doarme pot să îl schimb din nou în persoana pe care încă aş putea s-o iubesc!” :))) F***ing biatch! 😀
@vania – sunt sigura ca firea ta armonioasa nu poate fi alterata de o amarata de cartulie! 😉
@amartolomeu – Katie mi-a creat un sentiment de frustrare ca face totul pentru fatada: ca este buna doar pentru ca lumea din jur se asteapta de la ea sa fie buna.
A devenit doctor nu dintr-o pornire launtrica de a face bine si de a ajuta oamenii, ci doar pentru ca a fi doctor era sinonim in constiinta societatii cu a face bine.
In ceea ce-l priveste pe David, pe el mai degraba l-am compatimit. Nu parea un „convertit” constient si convins. Dincolo de noua sa „personalitate” erau rabufniri destul de dese din vechiul David.
până la urmă… amândoi au acţionat americăneşte…
Scriu, în contrapondere, lucrarea „Cum să fii rău”.
E vorba despre un pisoi care sâsâie, muşcă, se caţără pe dulapuri, rupe florile, scormoneşte în ghivece, o trezeşte pe Mami la patru dimineaţa şi face multe alte prostii…