Nu stiu exact de unde mi-a venit ideea. Dar in ultima vreme m-am tot gandit ce cadou ar fi potrivit pentru ziua ei.
Nu planificam petreceri, nici jucarii scumpe nu aveam pe lista. Ma gandeam la bucurii. La amintiri.
Si ma intrebam ce ii place ei cel mai mult, ce ii lipseste ei. In mod paradoxal, intr-o curte cu 4 animale, ii lipseste un animal de dragalit.
Vedeti voi, Natalia a crescut cu animalele in preajma si e fascinata de orice vietate. Ok, de curand a declarat razboi insectelor, dar inca nu am aflat sigur care trebuie sa dispara si care aduc incantare si bucurie.
Dar, din pacate, nici unul din animalele noastre nu e smotocibil. Aldo e un ursuz batran, mereu morocanos si care accepta ocazional doar un joc de aport. Nu il inteleg. Daca ar ceda putin, ar avea o viata de rege: Natalia i-ar indesa mancare pe gat si l-ar mangaia toata ziua.
Motanul Pisu….el e un motan! Haladuie foarte mult si accepta dragaleli ocazional si nu se stie niciodata cand are chef de tine.
Iar Dodo si Lulu ar avea potential, dar entuziasmul si gabaritul lor nu permit smotocirea 🙂
Nu stiu de ce m-am gandit la iepuras.
Poate ideea mi-a venit cand, in vzita la ai mei, Natalia s-a jucat cu niste puiuti de iepure. Bucuria ei a fost uriasa si memorabila!
Bunicii Nataliei s-au ocupat de intreaga logistica. Unchiul meu l-a adus de undeva de la Cluj, bunica l-a tinut vreo 3 saptamani, pana a crescut putintel si l-a mangaiat zi de zi sa fie bland si obisnuit cu oamenii. Iar bunicul a construit cusca: proiect si executie proprie, are iepurasul locuinta de 5 stele! 😉
Bunica ii spunea la telefon Nataliei ca ii aduce un iepuras si astfel a devenit din simpla „mama” (se citeste momo, bunica in ungureste), „nyuszika mama” (adica bunica iepuras :)).
Si a sosit si marea zi cand iepurasul a sosit la noi.
Am avut emotii si pentru Natalia, dar si pentru iepuras. Dar legatura formata aproape instantaneu ne-a lasat pe toti muti de uimire.
Natalia il poarta in brate (i-am explicat ca se prinde doar de torace si nu se strange), iar iepurasul atarna fericit, ba l-am surprins si motaind linistit, intr-o pozitie care mie nu imi indica vreo urma de confort.
Azi am scos-o din cusca (e o fetita) in timp ce Natalia dormea, cu gandul sa o las sa zbenguie putin linistita prin iarba. Dar in curand iepurasul s-a dus in locul unde de obicei se joaca Natalia cu ea, se ridica in doua picioare si se uita roata, adulmecand cu nasucul. O cauta pe Natalia!
Acum Natalia are un prieten de joaca. Un sufletel care se bucura si vrea sa fie luat in brate, mangaiat si dragalit. Un animalut care vine cand ii aude vocea si se ridica pe piciorutele din spate cand o aude razand.
Iar eu, de pe margine, ma minunez si simt cum se topeste inima in mine. Privesc uluita la dragostea si grija unui copil de 3 ani pentru un animal, la respectul pentru o fiinta vie, la responsabilitatea cu care a inteles imediat ce ii place sa manance si cauta frunzele de papadie prin iarba si are grija sa imi aminteasca sa nu arunc coaja de mar.
Si dincolo de toate, Natalia are un partener de joaca. Botezata „Nyuszika Alata” (nyuszika e iepuras in ungureste, alata nu stim nici noi ce inseamna), iepurasul sta la ea in brate minute in sir, o asculta si urmareste tot ce ea ii arata. Iar ea, Natalia, pare neobosita in a-i prezenta lumea, lumea ei minunata, plina de ganganii in iarba, pasari pe cer si catei care latra.
Iar eu, privindu-i impreuna, imi dau seama cat de mult a crescut gombotica mea mica!
