Desi numele lui Coetzee apare pentru prima oara pe blogul meu, ma aflu totusi la cea de a treia carte scrisa de el pe care eu – muritor de rand, cititor inversunat dar fara veleitati literare – incerc sa o comentez. Primele doua le gasiti publicate de ceva vreme deja pe bookblog.ro (si probabil o sa apara candva si pe acest blog): Waiting for the barbarians (titlul l-am pus in romana pentru a nu fi acuzata de alte minuni) si Age of Iron (volum inca netradus in romana).
Dupa cum puteti observa de acolo, admiratia mea petru Coetzee se afla pe marginea firava a idolatriei. Si aici nu ma refer doar la talentul sau literar, cat mai ales la capacitatea sa cameleonica de a isi transforma vocea narativa dupa personajele pe care le creaza.
Dupa cum citisem pe coperta uneia dintre cartile sale: Coetzee nu face niciodata un pas gresit! Desi strabate un drum nou, nebatatorit, el pare sa aiba mersul sigur si netemator al omului care stie cu precizie ce are de facut.
The Master of Petersburg este un exemplu ideal pentru aceasta trasatura a lui Coetzee.
Pentru a scapa repede de datoria sinuoasa a punctarii firului epic, va prezint foarte pe scurt tema romanului.
“Stapanul Petersburgului” este nimeni altul decat Dostoievski. El este chemat in anul 1869 de la Dresda (unde traia cu tanara sa nevasta) la Petersburg pentru ca fiul sau vitreg (din casnicia anterioara) s-a sinucis. La Petersburg el ajunge sa investigheze moartea fiului sau, incercand sa traiasca in lumea sa: locuieste in camera inchiriata de acesta (unde are o aventura de o sexualitate furibunda cu proprietareasa) si ii intalneste prietenii (printre care anarhistul nihilist Necheav).
Prins in aceasta lume, Dostoievski realizeaza ca nu numai ca nu isi cunostea fiul pe care il iubea nespus, dar ca anarhismul sau este ingropat intr-o comoditate calduta a vietii adulte. Invocand stafia fiului sau, Dostoievski isi rataceste si regaseste drumul care l-a dus de la Crima si pedeapsa la Fratii Karamazov.
Si acum, sa revenim la ideea mea de mai sus: cameleonul Coetzee.
Multi iubitori impatimiti de literatura rusa si nu numai, pentru care Dostoievski este un monstru sacru, vor sari probabil ca arsi cu indreptatita intrebare pe buze: Cum poate un scriitor sud-african sa scrie o carte despre si din punctul de vedere al lui Dostoievski?
Ei bine, nu numai ca o face, dar reuseste sa o faca fara de cusur.
Inca de la primele fraze ale romanului am fost descumpanita. Am inchis cartea si am verificat autorul: da, este Coetzee. Mi-am repetat in minte: Coetzee este scriitor contemporan, din Africa de Sud, un batranel simpatic si incruntat cu barba sura, un scriitor in limba engleza. Deci ce nu pusca la cartea asta?
Am redeschis cartea si am continuat sa citesc. Senzatia era covarsitoare: parca citeam o carte tradusa din rusa in engleza!
Nu stiu cum a reusit Coetzee, nu stiu daca a studiat cu atentia sunetul traducerilor rusesti, nu stiu daca a scris totul din instinct.
Un singur lucru este clar: citind The Master of Petersburg esti transpus in viata lui Dostoievski si nu ai nici un motiv sa crezi ca nu este adevarat!
Da, „vocea rusa” a lui Coetzee a fost de-a dreptul surprinzatoare si pentru mine. However, dincolo de ea am descoperit si niste vechi interese de-ale autorului. Printre ele – cel pentru cum sfera publica intr-un regim totalitar intra tropaind in sfera privata (tema care imi amintesc ca apare si in The Life and Times of Michael K). Si cum, de altfel, aceasta din urma nici macar nu mai exista. Dupa cum zice nihilistul Nechaev la un moment dat, „privacy is a luxury we can do without. people don’t need privacy”.
@ ad – si mai ales tema este prezenta in Waiting for the barbarians 🙂