Marti cu Morrie – Mitch Albom

abandonat* slab* mediocru* mediu* bun* foarte bun* excelent* capodopera

Rar mi-a fost dat sa mai citesc o carte faimoasa si mult-laudata, dar care sa fie in asa hal de proasta. A fost una dintre singurele lecturi din viata mea pe care le-am considerat doar timp pierdut.

In primul rand, Marti cu Morrie se vrea a fi o carte cu lectii despre viata si moarte. Se vrea a fi. Pentru ca nu este decat o lauda nesfarsita de sine, intercalata cu niste fraze care doar se vor a avea incarcatura filozofica, dar nu sunt decat niste truisme penibile.

Albom imi da senzatia ca a profitat de tema care i-a picat in brate pentru a scrie o carte despre el. Pentru ca aflam detalii din plin despre cat era el de destept, cat era el de talentat, ce student eminet, cat de mult l-ar fi apreciat Morrie si ce rol important a avut el in ultimele zile ale sarmanului profesor chinuit.

Cartea ar trebui sa fie despre Morrie. Dar nu este. Albom nu cunoaste nimic despre omul asta, detaliile date despre el sunt contradictorii si foarte putine.

Am urmarit pe net cateva dintre discursuriile lui Morrie. Ei, aici deja se schimba treaba. Omul – desi pe patul de moarte, chinuit de boala – pur si simplu radiaza. Vocea lui calda transmite enorm! Vorbeste despre dragoste, compasiune, viata si chiar simti ca are ceva de spus.
Am inteles ca a scris si o carte, ramasa in urma si uitata din cauza prea-popularei mascarade Marti cu Morrie.