Am inceput sa citesc Luni de fiere intrigata de ideea disecarii problemelor cuplului modern. Probabil de cate ori incepem sa citim o noua carte, ne rezervam posibilitatea de a fi total surprinsi de evolutia ei. Daca Luni de fiere incepe cu doua povesti de iubire promitatoare si incarcate de romantism traditional, urmarim pe parcursul romanului tararea aceastora intr-o realitate rece si cruda, de cele mai multe ori groteasca si violenta.
Am ezitat in a interpreta cazul cuplului prezentat de Bruckner. Pornind totusi de la premisa ca acesta este un cuplu ce poate exista si in realitate, am inclinat mai degraba spre teoria freudiana a fixatiei genitale si posibilitatea ca acesta este, pana la urma, un caz patologic. Cuplul Franz – Rebecca reprezinta tipologia cuplului modern sado-masochist, a relatiei bazate strict pe considerentele de tip stapan – sclav, in care necesitatile emotionale si sexuale sunt satisfacute intr-un mod care sa sustina acest tip de relatie.
Erich Fromm vede tipul de relatie sado-masochista ca fuziune prin renuntare la integritate, in general o metoda intalnita la persoanele insingurate care vor fie sa domine, pana transforma o persoana in parte integranta a lor, sau sa se lase dominate pana la negarea totala a eului. Relatia sado-masochista se caracterizeaza in acest caz, printr-un continuu flux de putere intre membrii cuplului, o inversare continua a rolurilor si experimentarea sexuala dusa pana la scatofagie. Perversiunea sexuala este privita ca o arta: Perversiunea nu este forma bestiala a erotismului ci partea sa civilizata : copulatia este demna de animal, numai devianta este umana, impunand o masura barbariei organelor, si construieste o arta complexa altoita pe o natura simplista.
Romanul este construit pe alternanta dintre trecutul istorisit de paraliticul Franz, si prezentul expus de naivul Didier. Franz si Rebecca, depasind limitele propriului cuplu, pun in scena un joc sadic menit sa dezbine cuplul Didier-Beatrice, cuplu a carui soarta, este probabil chiar mai surprinzatoare prin linistea si siguranta sentimentelor ce par sa ii lege la inceput. In constructia stilistica, Bruckner se dovedeste stangagi in folosirea dialogului, acestuia lipsindu-i fluenta, si pentru ca ajunge sa fie prea studiat, pare sacadat.
Desi uneori evenimentele par neverosimile tocmai prin sadismul lor, daca indepartam componentele extremiste descoperim intr-adevar fundatia firava pe care se construiesc multe cupluri si obstacolul cel mai mare pe care il au de trecut.Bruckner sublinia ca nu decaderea il ameninta pe libertinul modern ci plictiseala, iar riscul cel mai mare ramane de a-l omori pe cel pe care il iubesti, prin relatia satioasa care ti-o asumi sa o ai alaturi de el.

*recenzie aparuta si pe bookblog