Titlu: Little Women
Autor: Louisa May Alcott

Editura: Puffin Classics
An: 2008
Numar pagini: 369

abandonat*slab*mediocru*mediu*bun*foarte bun*excelent*capodopera

Challenge: 1001 de carti de citit intr-o viata, The 100 Greatest Novels of All Time si The Guardian – Books You Can’t Live Without

Prima linie: „Christmas won’t be Christmas without any presents”, grumbled Jo…

Ultima linie: So grouped, the curtain falls upon Meg, Jo, Beth and Amy. Whether it ever rises again, depends upon the reception given to the first act of the domestic drama called Little Women.

Context personal: Citita intr-o intreaga luna – sesiunea a incetinit lectura.

Mi-am dorit de foarte mult timp sa citesc Little Women. Iar aceasta dorinta include un mic secret murdar, cu nici o legatura cu literatura.

Intr-un episod din Friends, Rachel ii recomanda lui Joey o carte. Este Little Women si Joey sfarseste prin a o baga la congelator din cauza emotiilor intense ce i le starneste.

Desi Joey nu este un critic literal de referinta, scena mi-a creat un soft spot pentru carte. Asta ca sa stiti si voi dupa ce considerente imi aleg eu cartile :o).

Cartea nu este o capodopera si nu prea inteleg de ce este prezenta aproape in toate listele de carti clasice. Este atat de simpla stilistic si argumentativ, atat de seaca si lipsita de orice actiune, incat iti pui intrebari despre capacitatea celor care au transformat acest roman intr-un must-read.

Este povestea a patru surori si a mamei lor, a vietii lor de zi cu zi, chinuite de vremurile grele ale razboiului si ingrijorate pentru tatal plecat pe front. Si desi se incearca o diferentiere clara a caracterelor celor 4 fete, toate mi s-au parut la fel de sterse si neinteresante.

Actiunea lancezeste pe intreg parcursul romanului. In nici un moment actiunea nu iti ofera un motiv sa intorci pagina. O poti face doar din plictiseala sau din ambitia de a termina totusi cartea. Mai poate, arareori, sa persiste un zambet indulgent pentru atmosfera puritana care sufoca orice sansa a fetelor de a se diferentia.

Totusi…

Astea sunt gandurile mele la 25 de ani. Tot eu, la 25 de ani, am realizat de ce cartea este un clasic si de ce este atat de populara. Problema mea a fost data doar de o nesincronizare a lecturii: ar fi trebuit sa o citesc cu CEL PUTIN 10 ani in urma.

Acum zece ani as fi apreciat o astfel de lectura optimista si calda, despre fetite cuminti si ascultatoare, care se descopera pe sine si invata ceea ce este drept si corect. As fi apreciat altfel pildele mamei si as fi simtit altfel framantarile adolescentelor.

Din pacate acum a fost prea tarziu pentru a mai citi cartea cu naivitatea care era necesara.