Am planificat deja de ceva timp sa recitesc Franny si Zooey a lui Salinger – cartea care alaturi de Tedy m-a facut sa ma indragostesc de Salinger.
Carticica a pastrat si acum tot atata forta de expresivitate si tot atata mister. Dialogul dintre Zooey si doamna Glass si apoi dintre Zooey si Franny (cam la ce se rezuma cartea) sunt atat de vii, incat parca ii simti langa tine.

Am continuat apoi cu Eseu despre orbire de Saramago.
Cred ca din cand in cand, hazardul dupa care imi aleg lecturile, imi pune in maini o carte extraordinar de trista. Eseu despre orbire a fost la un pas de a ma arunca intr-o foarte neagra depresie. Frustrare si neputinta. Furie. Incapacitatea de a schimba ceva.
Saramago este genial. Am spus-o si dupa Evanghelia dupa Isus Cristos, dar acum sunt convinsa. In ce consta genialitatea sa? Simplifica lucrurile pana la cele mai prozaice detalii ale vietii umane, dar prin aceasta simplificare iti ofera o infinitate de cugetari filosifice, ale caror ramificatii se dezvolta constant.

Si pentru ca vroiam sa mai revin un pic la literatura noastra, am citit Calea Victoriei – recomandata cu caldura dupa deceptia pe care am suferit-o cu Intunecare.
Cu Cezar Petrescu am inceput prost: dupa ce eram pe punctul sa imi dezvalui personalitatea de piroman si sa dau foc celor trei volume dedicate vietii lui Eminescu, dupa ce Intunecare mi s-a parut un nersfarsit si nemeritat supliciu, eram pe punctul de a-l sterge pe Cezar Petrescu din memorie.
Apoi am citit Aurul negru si parca parca am mai ajuns la linia de plutire. La asta s-a adaugat si Calea Victoriei, asadar parca s-a mai rascumparat. Vreau sa citesc si Baletul mecanic, asta in cazul in care o sa gasesc vreodata cartea.

Si pentru ca nu am citit integral Cvartetul, am considerat oportun sa ma apuc de Revolta Afroditei – deci am inceput sa citesc Tunc de Lawrence Durrell.
Daca acum putin timp ma declaram fericita ca il citesc din nou – fiind incantata de Clea, cu Tunc am ramas parca blocata. Mi se pare o carte dificila, greoaie! Tocmai laudata fluiditate si poezie a scrisului lui Durrell, nu o mai regasesc in Tunc. Sau inca nu i-am inteles bine stilul, un pic mai matur in Revolta Afroditei decat in Cvartet.