0
7 In Uncategorized

La urgente la Casa Austria

Spaima de spital a romanilor este justificata. Si nu pentru ca pragul rezistentei la durere este mai jos decat al restului umanitatii, ci pentru ca in spitalele romanesti se intampla lucruri atat de infiorator de triste incat din intelepciunea populara izvorasc afirmatii fataliste de genul “orice numai la spital sa nu ajungi”.

La mine aventura a inceput banal. Mi-am pus apa la fiert intr-un ibric pentru un ceai si am uitat de ea pana a dat in clocot. Atunci am dat sa o iau de pe foc, dar cumva prosopul cu care prinsesem manerul incins s-a agatat de aragaz din inertie o parte in apa mi s-a varsat peste mana stanga. Prima reactie a fost sa pun prosopul peste mana sa indepartez apa. Cand am dat jos prosopul, totul a durat cateva secunde, pielea deja imi atarna de pe mana si mana imi era carne vie.

Am pus putina lotiune de aloe calmanta si cu o inconstienta de care ma minunez acum, am urcat in masina si am plecat spre urgenta. Dan era la distanta de mai bine de 1000 de km si nu aveam sperante prea mari in salvare.
Pe drum spre Timisoara am constatat ca am pana si ca masina tragea infiorator de tare intr-o parte. Sincer nu stiu cum nu am plans, cum am condus cu o mana o masina cu pana si cum am ajuns la urgente.

In fata spitalului o doamna imbracata frumos in piele coboara dintr-un passat negru, ii pune senina avariile si se chinuie sarmana sa-si aleaga un buchet de flori. Eu nu aveam cum sa intru la urgente de monstrul ei de masina proptita de-a curmezisul. O claxonez usor si ii arat mana mea, carne vie, si ii fac semn sa ma lase sa intru la urgenta. Doamna era impasibila. S-a hotarat greu pentru un buchet de flori, l-a asezat cu grija pe bancheta si nu s-a grabit deloc sa plece. Abia atunci am inceput sa plang de durere si de furie si simteam ca ma lasa toate puteriile.

Am ajuns la urgenta si asistentele de acolo m-au trimis la Casa Austria – spitalul de arsi. Nu este departe, dar eu cu mana in halul in care era a trebuit sa ma duc pe jos pana acolo. In fine, ajung la spital si sunt primita la urgente.

Acolo un doctor si o doctorita. Prima reactie : Nu avem pansamente. Aveti pe cineva care sa vi le cumpere?
Nu. Mi le cumpar eu de la farmacia de langa spitalul judetean. Pansamente.

In camera de urgenta eram singurul pacient, doi doctori. Am mai stat cel putin 20 de minute care au trecut infiorator de greu, pentru a se completa actele si fisa. Eu deja aveam stari de lesin de durere si ma plimbam dintr-un colt in altul al camerei, era singura solutie sa ma distrag de la durere.

Nu pot sa nu ma intreb de ce o urgenta nu este tratata de indata si actele ulterior? Ce se intampla, fug pacientii si isi lasa buletinul acolo? De ce nu ma poate pansa si dupa aia, pana ma linistesc, sa completeze cate acte vor ei?

Inainte sa fiu pansata mi se spune ca la rana mea se recomanda internarea, dar luand in vedere ca sunt insarcinata si in afara de schimbarea pansamentului nu au ce sa-mi faca pot semna ca refuz internarea. O semnam oricum, in mizeria aia nu ma bagam de buna voie.

Doamna doctor ma aseaza pe o targa inca patata cu cine stie ce solutii de la pacientul dinaintea mea, imi pune mana deasupra unei tavite dar ma atentioneaza sa nu ma ating de ea ca nu e sterilizata si incepe cu o penseta metalica sa imi jupoaie pielea de pe mana.
Am inteles procedeul, imi dadea jos randurile de piele moarta. Dar de cate ori penseta aia metalica ciupea din mana mea pentru a trage jos fasii de piele eu simteam ca mi se opreste inima. In plus mana trebuia sa mi-o tin eu drepta, nemiscata, suspendata in aer, cu grija sa nu o ating de nimic. Sa va mai spun ca mana imi tremura necontrolat de durere?

A urmat spalarea ranii cu doua solutii, ungerea cu un unguent si a inceput pansarea.

Doamna doctor nu folosea manusi pentru ca, asa cum marturisea colegului ei, “se grabea sa termine repede aici”.

De asemenea chestiile (nu stiu termeni medicali, imi cer scuze) aplicate direct pe rana erau de provenienta obscura. Nu pentru mine, ci pentru cei doi doctori care se tot uitau la ele si nu intelegeau de la ce sectie le-au fost trimise. Evident, nu erau cele necesare la un spital de arsi.

Am fost pansata cu ….tifon. Nu am cuplat la inceput, aproape lesinata de durere. Vroiam doar sa scap din mizeria aia, vroiam sa nu o mai vad pe doctorita atingandu-ma cu toate lucrurile alea dubioase.

Doctorita imi cere sa ma intorc a doua zi la pansat, pana atunci sa nu ma ating de pansament sau de rana.

Ajunsa acasa, ii povestesc mamei patania si ea e cea care cupleaza: dar tifonul ala nu se lipeste de rana?
Trag usor de marginea tifonului si deja era lipit de rana. Imi iau inima in dinti si desfac tifonul si din nou era sa lesin de durere cand a trebuit sa-mi desfac de pe rana tifonul deja lipit in carne.

Am pus eu pansament special pentru rani (pe care vi-l recomand cu caldura sa-l aveti in trusa de prim ajutor – http://www.velfina.ro/produse/immerci_h3/) si abia dupa ce am pus acest pansament mi s-a calmat si durerea si am inceput sa pot misca mana cat de de cat.

Acum eu sper doar ca bebe e bine si nu l-am stresat prea tare. Am incercat sa fiu calma, doua momente au fost critice: opararea efectiva si jupuirea de la spital. In rest, chiar daca durerea a fost mare am reusit sa-mi mentin calmul.

PS Ca sa fac dreptate, am avut o experienta pozitiva la Casa Austria cu cativa ani in urma cu un doctor de la chirurgie plastica pe care l-am abordat pe hol si a acceptat sa ma ajute cu cazul unui pui de om oparat si care s-a comportat impecabil.

You Might Also Like

7 Comments

  • Reply
    Mihai Anton
    17/10/2010 at 17:54

    wow, mi s-a parut browsin' ca e o fictiune …
    am re-citit si ma doare doar cand ma gandesc. nu stiu cum ai rezistat, la drum si la spital …

    sa fii sanatoasa, si tu si bebe …

  • Reply
    Rox
    17/10/2010 at 18:45

    Imi pare tare rau ca a trebuit sa treci prin asta, dar ai fost foarte puternica si te-ai descurcat foarte bine. (Cred ca daca as fi rezistat pana la spital, le-as fi luat la bataie, si pe soferita, si pe doctorita)

    Eu credeam ca la Casa Austria e putin mai bine, dar se pare ca nu…

    Iti tin pumnii sa te faci bine repede si bebele sa fie linistit si de-acum inainte.

  • Reply
    Maya
    17/10/2010 at 18:48

    cata putere ai avut ! sa conduci pana acolo, sa fi calma cand madama isi alegea florile …
    te imbratisez cu mare drag si ma bucur ca ai iesit totusi cu bine din asta
    vindecare grabnica!

  • Reply
    maria
    18/10/2010 at 07:34

    O Doamne! Oribil.

  • Reply
    Anonymous
    18/10/2010 at 10:24

    Ama, am avut un nod in gat pe tot parcursul lecturii acestui post si trebuie sa recunosc ca acel medic a dat dovada de o lipsa totala de profesionalism, bun simt si de ce nu, chiar omenie. Discutiile pe acest subiect ar putea dura zile in sir si tot nu le-am epuiza dar concluzia e ca unii oameni nu ar trebui sa aiba voie, pur si simplu, sa aspire la a fi medici pentru ca sunt niste brute. Acum cativa ani, pe aceleasi culoare ale Casei Austria, am intalnit un medic chirurg cu un suflet atat de mare incat mi-a redat increderea in oamenii medici, profesorul Bratu!
    Ai grija de tine si de minunea voastra! Pup , Oana (IASI)

  • Reply
    My Rain in November
    18/10/2010 at 18:14

    Vai, imi pare ft rau ca ai trecut prin acest cosmar… Eu m-am ars doar superficial de cateva ori cu lichide fierbinti insa si atunci durerea a existat si greu s-a vindecat locul.

    Ai fost curajoasa si te felicit! Cred totusi ca bebelusul te-a facut sa lupti si sa te intaresti iar dupa ce il vei avea efectiv in brate, nicio durere nu te va dobori pt ca instinctul va fi sa il aperi pe el si sa ii fi mereu alaturi.

  • Reply
    Rebe cu bebe
    26/10/2010 at 16:37

    Abia acum am citit, este cumplit. Te felicit din inimă pentru toate reacţiile avute, îmi pare atât de rău. Chiar că-ţi vine să plângi când citeşti, e inuman ca o viitoare mamă să fie supusă la un asemenea tratament. Ştii, a fost ghinion pur. Şi eu am avut un atac de panică prin luna a 6-a şi apoi prin luna a 8-a iar o chestie similară iar doctorii de la Judeţean s-au purtat impecabil cu mine. A fost pur ghinion şi regret atât de tare că a trebuit să treci prin aşa ceva. Să te încurajez aş zice că te-au pregătit pentru durerile facerii dar n-ar fi cinstit. Dar nu e aşa, doctoriţa aia ar trebui sancţionată cu jumate din salar trei luni să simtă!!! Nemernica dracului că nu mă mai pot abţine!
    Offf… mă bucur că a trecut, Natalia săraca cred că plângea cu tine deodată. Dar sunteţi mai puternice acum, ce să zic altceva?! Nu mai zic nimic, bravo Ama, ai fost tare!!!

  • Leave a Reply