Pe Kate Atkinson am descoperit-o absolut intamplator in ultimul an de facultate, cand am citit Behind the Scenes at the Museum (la care i-am facut o recenzie aici) – ulterior romanul a fost tradus si la noi si a aparut la editura Leda.

Pentru ca am fost fermecata de In culisele muzeului (roman care in 2005 a luat premiul Whitbread, desi a concurat alaturi de Ultimul suspin al maurului de Salman Rushdie!), nu am putut rezista tentatiei de a citi si cealalta carte publicata la noi.
Istorii de caz este al patrulea roman a lui Atkinson si spre deosebire de In culisele muzeului, acest roman este unul politist.
Dar cei care se vor astepta sa gaseasca un thriller clasic, vor fi cumplit dezamagiti.
Pentru ca inainte de toate Atkinson are un simt al umorului deosebit, o combinatie intre feminitate, caldura si sensibilitate, umor negru si umor englezesc. Si daca credeti ca o poveste despre crime ingrozitoare poate fi deprimanta, va inselati din nou.
Romanul implesteste trei saga de familie, avand ca numitor comun cate o crima ingrozitoare si un detectiv particular fermecator.

O fetita dispare intr-o dimineata calduroasa de vara din curtea casei.
Un avocat (suferind de obezitate morbida) asista la moartea violenta a fetei sale.
O tanara nevasta si mama isi pierde cumpatul si ii infige sotului un topor in cap.
Abia dupa aproape 30 de ani este angajat un detectiv (Jackson Brodie) pentru a elucida aceste mistere. Brodie ascunde propriul sau mister si devenim martori la razboiul dus intre el si fosta sa nevasta.
Felul in care este elucidat misterul crimelor este unul foarte simplu. Ceea ce ma face sa oscilez intre a acuza politia (care s-a ocupat de aceste cazuri) de indolenta si a considera ca, pur si simplu, Brodie are un fler deosebit.
Atkinson are darul de a surpinde o paleta foarte larga de tipologii umane: de la copila de 5 ani, la adolescenta rebela sau stearsa, la femeia ce se sacrifica pentru camin si familie, la femeia ramasa „fata batrana” si a carei singura alinare ramane o pisica si o gradina in spatele casei.
Dar dintre toate personajele lui Atkinson mi-au ramas in minte mamele (si din In culisele muzeului si din Istorii de caz) – mame incorsetate in viata de familie, condamnate la spalatul vaselor si calcatul rufelor, la a face fata la o casa plina de copii si de a fi gospodine desavarsite – si fetitele: Ruby (In culisele muzeului) si Olivia (Istorii de caz) – descrise cu infinita gingasie si caldura.