La aceasta reteta am un singur mare-mare regret! Ca nu m-am pregatit din timp pentru ea si ca nu am apucat sa fac si traditionalul sos de mere. Dar nici ca mai conteaza! A fost atat de delicioasa ca a devenit micul meu dejun de rasfat dulce, rapid si care iti incalzeste sufletul cu aroma cu pufosenia lui.

O sa vedeti imediat cat de simplu se face.

Aveti nevoie de
3 oua
3 linguri de faina
200 ml de lapte
un praf de sare
o lingurita de unt
o mana de stafide
1 lingura de zahar pudra

Bateti bine ouale cu mixerul, pana se fac pufoase. Adaugati treptat faina, apoi laptele si sarea si amestecati bine cu un tel.
Veti obtine un aluat lichid, ceva mai gros decat cel de clatite.

Intr-o tigaie topiti untul si turnati tot aluatul. Mare atentie sa fie focul dat la minim! 
Puneti capacul la tigaie si asteptati pana clatita incepe sa se ridice pe margini. Intoarceti clatita cu o statula si incercati sa o mentineti cat mai dreapta cu putinta. Nu e o problema daca se rupe, asigurati-va doar ca intreaga suprafata este intinsa in tigaie.
Dupa ce ati intors-o, mai puneti capacul pentru aproximativ 2 minute, apoi ridicati capacul si…sfasiati clatita 🙂 Eu am rupt-o cu o spatula de lemn, cu muchia mai ascutita.

Dupa acea, presarati putin zahar si adaugati stafidele. Mai lasati putin pe foc, sa se caramelizeze usor zaharul si apoi turnati minunea in farfurii. Puteti pudra cu zahar daca doriti si daca mai ai are rabdare lumea 🙂

Pofta mare!

Reteta am gasit-o aici.