Tot novice in ale SF-ului, Jocul lui Ender l-am citit pentru ca ramasese la mine dupa Schimbul de carti.
L-am inceput neconvinsa si suspicioasa, inarmata mai degraba cu multa rabdare decat cu dorinta clara de a avea o lectura placuta. Dar romanul m-a prins de la primele pagini si l-am devorat in cateva ore (pana in 48).
Plasata in anul 2135, actiunea cartii il are in centru pe micutul Andrew „Ender” Wiggin.
Omenirea tocmai a supravietuit la doua atacuri devastatoare a unei civilizatii extraterestre insectoide, si pregatindu-se de un al treilea atac, recruteaza copiii geniali pentru a-i antrena si a-i transforma in conducatorii care vor salva lumea.
Ender, un copil genial de 6 ani, este unul dintre recruti. Pe un pamant suprapopulat, nasterea lui Ender (un tert, al treilea copil al unei familii) vine dupa o permisiune guvernamentala speciala, prin care se urmarea nasterea unui copil aflat la jumatatea geniului malefic a lui Peter (fratele mai mare) si firea prea moale si iubitoare a Valentinei (sora).
Ajuns la Scoala de Lupta, Ender isi incepe instructia si dezvoltarea. Jocurile tactice, violente, dusmanii si prietenii reprezinta coordonatele in jurul carora se invarte viata lui Ender. Geniul sau il propaga repede pe scara ierarhica si atrage atentia comandantilor sai.
Joaca lui Ender nu este niciodata una inocenta si desi nu vrea sa faca rau celor din jur, Ender nu este absolvit de faptul ca este un criminal. Unul fara vina, un criminal copil, inocent, dar totusi unul care impins dincolo de limite reactioneaza sangeros.
Inocenta lui este pusa sub semnul intrebarii din momentul in care geniul sau nu depisteaza (sau nu vrea sa recunoasca) firele subtiri cu care este ghidat de catre comandanti.
Desi oarecum plasat in plan secundar, mi-a placut foarte mult si „joaca” celor doi frati mai mari ramasi pe pamant. Daca la inceput Peter parea un copil cu grave probleme psihice, de o cruzime lipsita de discernamant, pe parcurs el devine geniul malefic capabil sa subjuce pe toti din jurul sau, sa ii determine pe toti sa actioneze conform dorintelor sale. Impreuna cu Valentine pun la cale un plan prin care ajung sa conduca omenirea: se infiltreaza in retelele principale, isi iau nume false si prin comentariile lor pertinente, influenteaza modul de gandire al intregii omeniri.
***
Jocul lui Ender m-a cucerit, chiar si acum, la aceasta varsta. Dar cat timp am citit cartea imi doream sa o fi citit cu cel putin 10 ani in urma, cand eram in postura copilului cu ceva de spus si caruia adultii nu ii acordau atentie, cand traiam in acea comunitate cu legaturi firave de prietenie si dusmanie (care se schimbau intre ele cu viteza fulgeratoare) si cand aveam nevoie sa gasesc o cartea in care sa imi fie absorbita agresivitatea specifica varstei.
eu chiar acum ~13 ani am citit-o, desi eram prea mic sa inteleg toate mesajele pe care le oferea cartea. Insa e una din putinele carti citite in copilarie care vibreaza inca in mine. Si daca lasi la o parte gandacii si statia de lupta, chestia cu E-democratia e cat de poate de reala…
Ma mananca palmele sa o mai citesc o data. Imi aminteste de anii copilariei cand citeam tone de SF si visam la aventurile care imi erau dezvaluite. Citeam zeci de carti de gen si apoi le povesteam la prieteni ore intregi. Lenesii…!
eu zic sa o cititi din nou 😛