Dumnezeule, ca rar mi-a mai fost dat sa citesc o asemenea carte!

Bineinteles, ca fiecare carte, autobiografia doamnei Clinton isi are povestea sa. Am luat-o de la Carina, la ultima editie Schimb de carti, cu sperante destul de mari.
Ca fost student de istorie (fraza asta o sa devina una standard in recenziile mele la carti de gen) am citit multe (auto)biografii, memorii si marturii. Aceasta parte a istoriei m-a fascinat cel mai tare, pe considerentul ca particularul da farmec generalului – dupa celebra vorba (a nu mai stiu cui) “ o moarte este o tragedie, un milion de morti – statistica.”
Aceasta fatada a istoriei are minunatul dar de a umaniza personalitati politice, de a percepe istoria de acum trei secole in culori cat mai naturale, de a afla acele picanterii care fac memorarea unor evenimente, altfel fade, mult mai usoara.
Asadar, cu astfel de ganduri am inceput sa citesc aceasta carte! Optimista, nu?

La inceput mi-am zis “Rabdare!”. Doamna Clinton a facut politica de cand se stie. Pai si eu! Repetam dupa bunicul cat de tampit e Ceausescu. Dar eu nu indraznesc sa sustin ca faceam politica porcaind pe unul sau pe altul, in functie de cum o faceau batranii familiei. Doamna Clinton, da!

Un exemplu de responsabilitate sociala, religioasa, se implica ca un adevarat versat om politic in toate activitatiile care ii rasar in cale: astfel invata ce este mila, ca si copiii de culoare se joaca la fel ca si ea (so sweet!) si invata care partid este in toate malefic si care este de-a pururi fara de pata.

Un moment chiar o crezi. Un copil precoce. Pui lipsa de sentiment a randurilor pe baza varstei fragede avute in discutie si te astepti ca odata ajunsa la evenimente mai “fierbinti” sa simti pasiunea omului. NIMIC!

Va spun, nimic! Randuri lipsite de culoare si de viata. Cartea este un mult prea lung afis electoral. Cu cuvinte alese cu grija si cu sentimente model. Nimic din doamna Clinton nu transpare (poate doar episodul plecarii lui Chelsea de acasa).

Un roman de fatada, simplu, unilateral, cu insiruiri inutile de nume (persoane care apar o singura data si habar nu ai cine sunt!), cu prezentarea acelor evenimente care stiu ca sunt menite sa scoata in evidenta anumite calitati dezirabile, fara legatura intre ele, fara fluiditate.

Stiu ca multi dintre voi ati citi cartea doar pentru a afla detalii despre episodul cu Monica. Felul in care Hillary se decide pana la urma sa admita ca a aflat de “episod”, falsitatea supararii ei (doar Bill mai calcase stramb si in Arkansas), felul in care transforma supararea lui Chelsea a fi mai importanta decat a ei (?!), atitudinea punitiva fata de sot….off! Ce mai?! FALS!