Revenind cu lectura spre carti clasice, am inceput sa citesc Intunecare cu destul de mult scepticism. Din experientele anterioare, Cezar Petrescu nu a reusit sa ma impresioneze si nu ma asteptam la o lectura deosebita. Acum, cand am incheiat voluminoasa lectura (peste 700 de pagini) ma aflu intr-o situatie paradoxala: ma intreb de ce am avut rabdarea sa o citesc, tocmai eu, cea care pe parcurs era fascinata de roman.

Intunecare este un roman despre razboi (Primul Razboi Mondial) si despre implicatiile sale sociale. Personajul principal, Radu Comsa, este un tanar ambitios care ajunge sub protectia unei puternice familii a acelor vremuri. Copil sarac dar inteligent, ne este de cele mai multe ori greu sa identificam cu precizie gradul de arivism al tanarului Comsa. Declansarea razboiului arunca intreaga societate intr-o criza a apartenentei si a intereselor. Valorile se rastoarna si se denatureaza, iar personajele, prinse in acest vartej, pornesc pe calea propriei descoperiri.

Intriga stufoasa, abundenta de personaje, precipitarea evenimentelor fac lectura interesanta. Din pacate conturarea personajelor este neglijata in asa masura, incat ne este imposibil sa le surprindem fondul sufletesc si suntem incapabili sa intelegem resorturile din spatele actiunilor lor.

Romanul m-a captivat insa si prin limbajul arhaic romanesc si prin descrierea unor obiceiuri traditionale romanesti. Pe alocuri am simtit o asemanare cu Ultima noapte de dragoste a lui Camil Petrescu. Din pacate, recunosc ca aceasta comparatie este una mult prea curajoasa, lui Cezar Petrescu lipsindu-i profunzimea si retorica lui Camil Petrescu.

Intunecare este o lectura interesanta, dar usoara. Daca pe parcurs am fost deseori captivata, la final am ramas cu un gol: nu mi-a oferit nici o traire memorabila. Si observand inclinatia lui Cezar Petrescu spre romane nejustificat de lungi, o sa imi fie greu pe viitor sa ma mai incumet la o noua lectura a acestui autor.

*recenzie aparuta si pe Bookblog