Cubuletul meu drag,

nu stiu cum se face de imi faci viata atat de frumoasa. Si atunci cand sunt la capatul puterilor, ma uit la tine, imi zambesti si sunt gata sa mut muntii din loc.
In seara asta, dupa o zi foarte grea pentru mine si dupa ce te-ai intors cu tati de la plimbarea de seara, m-am asezat pe jos pe terasa si tu ai venit in fuga si m-ai imbratisat. Nu te chemasem eu. Ai venit tu, singura, pentru ca asa simteai. Si m-ai strans cu bratele tale pufoase si ti-ai lipit obrazul rumen si transpirat de atata alergatura pe pieptul meu. Si ti-am mirosit zulufii uzi si transpirati, un miros de bucurie pura si totala.

Azi noapte ai plans de durere. Iti ies/au iesit partial patru masele si un canin. La fiecare zvarcolire te puneam la san si asta iti mai dadea cateva zeci de minute de liniste. Cu toate astea te-ai trezit cand inca era intuneric afara. Ma priveai insistent si cand am deschis ochii ai si inceput sa ganguresti vesela. Nu mai era chip sa te culc!

 

 Tu neobosita, eu cu ochii carpiti de somn, mi-am si retezat o parte din deget (pe principiul ca necazul nu vine niciodata singur!), ziua a fost totusi de o veselie molipsitoare. Am dansat, am pacanit din buze, am aplaudat, ne-am invartit in cerc pana ai ametit si ai picat in fund hohotind de bucurie.

De doua zile avem si un pisic nou in curte, bland de parca e cu noi de cand lumea. Il mangai, il tragi de coada, ii prinzi capul in palmute si o privesti intens in ochii verzi. O si hranesti – iei o mana de bobite si arunci cu ele in ea. Pisica nu se supara, apreciaza gestul si sunt convinsa ca in intelepciunea ei pisiceasca mizeaza pe o mai buna coordonare din partea ta in viitor. In fond, gestul conteaza! 🙂