Inceput de martie in gradina.
In lipsa iernii, primavara aceasta ma ia prin surprindere. Ca de exemplu mugurii roz ai piersicului din curte, imbujorati in soarele apusului. Cat sunt de minunati si delicati, fini, bucalati si pufosi, cam ca obrajii copiilor mei.
Ca obrajii Nataliei dupa ce a alergat bucuroasa prin curte, punand intrebari existentiale despre natura, cartite, caini si melci. Ca obrajii lui Robert, tolanit sfatos in caruciorul lui, in bataia soarelui, privind analitic la gainile din vecini.
Citesc in ultimele zile despre organizare din punct de vedere stiintific si cum functioneaza memoria creierului. Si mi-a ramas in minte un sfat despre cum sa ne construim amintiri, despre nevoia de a fi atenti la clipa, la imprejurimi, la frumos.
Nu am cea mai ingrijita gradina, dar in seara asta am vazut prin lentila un mic curcubeu peste narcisele mele pitice. M-am concentrat pe mirosul de iarba uda, umezeala din acest colt de curte si razele calde ale soarelui. In seara asta am creat o amintire frumoasa cand puteam trece nepasatoare pe langa moment. In seara asta am decis sa ma opresc si sa simt si am castigat o amintire. Si sper sa ramana cat mai mult cu mine amintirea acestei seri, narcisele si piersicul, lamaita si melcul, cartita si bicicleta uitata in drum.
Simt in ultimii ani o precipitare a vietii, o supra-stimulare continua care ne grabeste atat de tare incat nu ne mai acordam timp sa formam amintiri decat in momentele exceptionale. Vreau sa schimb asta. Vreau sa am acele amintiri banale, puternic senzoriale, la fel ca cele din copilarie, ca painea cu branza mancata in bucatarie noaptea tarziu, in timp ce citeam vreo carte. Ca mirosul ploii in curtea bunicilor. Ca gustul supei de pui de duminica (niciodata egalat mai apoi!)
Nu va mai dura mult si acest boboc se va desface. Ce eveniment marunt, dar cat de magic! M-am apropiat de acesti muguri, pentru ca mi-a ramas in memorie o clipa de vara trecuta cand, intr-o seara sufocanta de vara, eram toti in curte si ne agitam bucurosi in jurul catorva piersici culese din pomul nostru. Mi-am amintit exact cum mi-a gadilat puful lor palma si cum le-am taiat cu cutitul, rasucind apoi sa scot perfect samburele. Si apoi le-am taiat cu cutitul, in palma, cateva feliute. Iar cele mai multe si mai zemoase le-am pastrat pentru Natalia.
Opriti-va si priviti primavara. Deschideti ochii si mintea, lasati-va libertatea sa simtiti cu toate simturile. Creati amintiri
Frumoase ganduri,frumoase amintiri exprimate in foarte frumoase randuri.
Da,ce dreptate ai!Cat de grabiti suntem sa ajungem,inca nu stim UNDE,si lasam lucrurile simple,placute sufletului,undeva,sa treaca pe langa noi.
o PRIMAVARA INSORITA!