IMG_1926

Aceasta reteta am pus-o la cale intr-o seara friguroasa de decembrie, cand aveam nevoie de multa mancare cu minim efort. Nu este o reteta originala, dar nu este nici o reteta respectata ca la carte, ci mai degraba un soi de improvizatie cu cateva caracteristici de baza: multa boia, chimen, cartofi si morcovi.
Am inlocuit carnea de vita cu cea de porc, am adaugat in plus si carnati si am decis sa las gulyasul sa fiarba incet intr-un vas de lut roman.

Ingrediente
carne de porc (spata grasa)
carnaciori
1 kg de cartofi
3 morcovi mari
2 ardei grasi
1 ceapa mare
4 catei de usturoi
2 lingurite pasta de ardei dulce
1 lingurita pasta de ardei iute
3 lingurite cu varf de boia ungureasca
1 lingurita chimen

IMG_1916

Cat timp vasul roman a stat in apa pentru a absorbi bine umezeala, am pregatit cartofii, morcovii, ardeii, carnea si carnaciorii – curatati si taiati bucatele.

IMG_1911

Intr-o tigaie am calit ceapa si usturoiul. Cand au devenit sticloase am adaugat boiaua si pasta de ardei. Dupa 1-2 minute am stins cu putina apa (adaugati cam cata apa credeti ca va acopera ingredientele) si am lasat sa dea in clocot.

IMG_1903

IMG_1904

In vasul roman am adaugat ingredientele pregatite din timp – carnea, carnaciorii, cartofii, morcovii si ardeii si am acoperit cu sosul din tigaie.

IMG_1915

Am acoperit si am lasat la cuptor cam doua ore.

Am servit cu castraveciori murati.

IMG_1925