Gama de cosmetice naturale Apiterra – cu produse apicole BIO din Transilvania
Mereu ma bucur cand descopar si am ocazia sa testez produse romanesti!
Iar produsele de la Apiterra sunt o incantare si imi ofera multe momente de rasfat, prin urmare abia asteptam sa va povestesc si voua putin despre ele.

Apiterra este brandul de cosmetice al companiei Apicola Pastoral Georgescu (Albina Carpatina), o companie romaneasca, infiintata din 1991 si care are o gama extrem de variata de produse apiterapeutice.
Iar pasiunea lor pentru produsele apicole a dus si la acceptarea provocarii de a crea si produse cosmetice cu ingrediente apicole. Munca lor a dat roade, pentru ca acum ne putem bucura de produsele Apiterra, produse cosmetice naturale accesibile, fabricate la rece (si astfel fiind pastrate intacte proprietatile ingredientelor apicole) si testate dermatologic.


Produsele Apiterra au la baza miere de salcam BIO, laptisor de matca BIO si alte ingrediente naturale, precum propolis, venin de albine, unt de shea, extract de panselute, extract de cicoare, extract de bujor, acid hialuronic sau colagen marin.

Si la fel de important, trebuie sa stiti ca NU contin parabeni, SLS, SLES, petrolatum, uleiuri minerale, parafina, sulfati, siliconi, ftalati, PEG, OMG, alergeni sau coloranti sintetici.

Din gama de produse Apiterra eu am incercat de aceasta data cinci dintre ele: apa micelara, tonicul floral hidratant, serul intensiv Radiance, crema Radiance si crema contur pentru ochi.

Gama de cosmetice naturale Apiterra – cu produse apicole BIO din Transilvania

Apa micelara a fost o alegere fireasca pentru ca curatarea tenului mi se pare baza oricarei rutine de ingrijire. Apa micelara de la Apiterra este delicata si florala, parca perfecta pentru aceste zile de vara. Pe langa ingredientele de baza ale gamei – mierea de salcam si laptisorul de matca – apa micelara mai are in compozitie si apa de albastrele, apa de lavanda, apa de trandafir, apa de musetel si aloe vera.
Doar dupa ce am citit lista de mai sus am stiut ca aceasta apa micelara este una calmanta si care va improspata tenul. Folosesc deja apele mentionate mai sus, dar in functie de nevoi. De exemplu, apa de albastrele face minuni in zona ochilor si m-am bucurat sa gasesc un produs care sa contina toate aceste ingrediente la un loc.

Dintre tonicele Apiterra, mi-am ales varianta de tonic floral si hidratant, potrivit pentru tenul normal si mixt. Mai au o varianta si pentru tenul acneeic si una pentru tenul sensibil.
Tonicul floral hidratant porneste din nou de la produsele de baza ale gamei (mierea de salcam si laptisorul de matca), adauga acidul hialuronic si alte cateva ingrediente naturale care pe mine m-au cucerit de indata.

Ca si in cazul apei micelare, folosesc multe dintre ele separat, in functie de nevoi, dar ma bucur sa le regasesc intr-un singur produs. Prin urmare, pe langa apa de trandafiri (care este minunata pentru ten), acest tonic mai are in compozitie si Hamamelis, salvie si rozmarin.

Serul intensiv Radiance are in compozitie si extract de perle negre si aur si argint coloidal si 99% dintre ingrediente sunt de origine naturala.

Ca si textura este diferit de serurile folosite de mine pana acum, dar m-a incantat absorbtia rapida si piele si senzatia de improspatare si hidratare.
Pentru ca descrierea acestui ser este ceva mai complexa, va invit sa cititi mai multe despre el direct pe pagina producatorului – aici. De asemenea, puteti alege din mai multe tipuri de seruri, in functie de nevoile tenului vostru.

Am ales sa continui tot cu un produs din gama Radiance, care mi s-a parut mai potrivita nevoilor actuale ale tenului meu.
Crema Radiance, asa cum probabil deja va asteptati, are la baza tot mierea de salcam si laptisorul de matca. La ele se adauga aurul si argintul coloidal, vitamina C si un complex floral (trandafir, margarete si iasomnie).

De cate ori incerc o crema noua mereu am emotii. Desi tenul meu nu are probleme deosebite, eu am o problema daca crema folosita nu se absoarbe usor in piele.

Prin urmare, m-am bucurat mult de aceasta crema usoara si delicata, care mi-a lasat tenul hranit si hidratat.

Iar orice rutina de ingrijire nu ar fi completa si fara crema de ochi Apiterra.
Recunosc ca in tinerete nu o foloseam, dar dupa 35 de ani am inceput sa simt nevoia de extra-ingrijire si in zona sensibila a ochilor.
Aceasta crema a fost prima pe care am testat-o si apreciat-o. Are 98% ingrediente de origine naturala, printre care si un complex revigorant pe baza de ceai verde, cafeina si rodie, cat si colagen marin, care reda elasticitatea pielii.

Pe viitor imi doresc sa testez si alte produse din gama lor, atat cele pentru ten, cat si din cele pentru corp.
Va rog sa imi scrieti in comentarii daca si voi le-ati incercat produsele, care anume si cum vi s-au parut. Iar daca vreti sa le descoperiti intreaga gama de produse si sa cititi detalii despre Apiterra si ingredientele infolosite de ei, va incurajez sa studiati site-ul lor – apiterra.ro.