0
7 In Uncategorized

Gafe :)

Acesta este un post pentru cei care au animale prin casa si/sau au simtul umorului 🙂

De multe ori mi s-a intamplat sa repet aceasi gafa. Eram in aleasa societate, inconjurata de oameni maturi, responsabili, asezati la casele lor si cu progenituri gata aruncate in cruda lume.
Si ca tot parintele mandru si fudul de urmas, auzeam nenumarate povestioare despre copilasi. Ba ca au racit, ba ca le ies dintii si plang, ba ca i-a laudat educatoarea ca prind repede.

Si eu, uitand o secunda de mine, navalind si peste mine mandria si fudulia fata de “ai mei”, incepeam si eu sfatoasa:

– Eheee, stati sa vedeti cand si-a schimbat Aldo dintisorii. Era plin covorul cu ei. Ba unul a trebuit sa-l trag eu afara ca doar atarna de un colt…

Abia atunci cand, zicand aceste vorbe pline de caldura, privirile auditoriului se indreapta spre mine cu sclipiri de lance, imi dau seama ca in nici un moment nu se recomanda sa vorbesti despre catel cand ei vorbesc despre copii.

Las privirea in jos, rusinata si imbujorata, si renunt la a mai incerca sa le explic ca si eu am un baietel si o fetita. Chiar daca apartin neamului cainesc si pisicesc.
Sunt convinsa ca in momentul in care voi avea si eu copil, il voi iubi insutit mai mult. Si in acelasi timp sunt convinsa ca acesti “copii” ai mei (Aldo – catelul zburdalnic si Mara – pisica tandra) m-au invatat multe din atributiile si responsabilitatiile de parinte.
Asa ca nu va suparati daca voi veti povesti de copii, iar eu voi empatiza printr-o patanie a animalutelor. Pentru moment este experienta cea mai apropiata.

You Might Also Like

7 Comments

  • Reply
    Vania
    26/05/2009 at 05:56

    Eu nu admit, când vorbesc despre Nataşa, să fiu întrerupt cu detalii despre nişte copii cretini!

  • Reply
    Anonymous
    26/05/2009 at 06:22

    Aceeasi experienta 🙂 si inteleg perfect :).

    Aliona

  • Reply
    Elena
    26/05/2009 at 07:02

    Am comis-o si eu, in naivitatea mea, pana ce mi-am suparat prietena cu copil mic, care mi-a replicat aspru “dar tu NU ai copil, nu stii cum e!”. De atunci ma abtin, cu greu, sa nu povestesc mandrilor parinti despre propria mea mandrie de a avea un pui si eu. E tare greu…

  • Reply
    Lore
    27/05/2009 at 06:41

    Eu le spun verde in fata ca astia sunt “copiii” mei si ca nici nu-mi doresc din cei de specie umana, ha, ha.

    Dar Ama, de ce sa iubesti mai mult pe cei umani? Eu nu vad nici o diferenta…

    @Vania..asa da! Mortal!

  • Reply
    ama
    28/05/2009 at 06:02

    na, va multumesc de feedback! acum am siguranta ca nu-s singura care face asa :))

  • Reply
    Elena
    28/05/2009 at 08:22

    De multe ori, cei din jur se simt ofuscati de faptul ca imi compar odorul cu odraslele lor. Mai rau e atunci cand respectivii nu pot suferi animalele si nu pricep cum le poate tine cineva in casa. Le spun intotdeauna ca e o chestie subiectiva. Mie nu-mi plac oamenii, lor nu le plac animalele. Daca eu nu ii judec pe ei, ei de ce m-ar judeca pe mine?

  • Reply
    Bianca
    28/05/2009 at 10:41

    Ohh Ama .. si cand ne adunam cativa “parinti” de patrupede si ne incepem noi povestile cu toate ghidushiile patite pe-acasa … parca nu ne mai oprim nici noi 🙂

  • Leave a Reply