Nu mai pot cu iarna asta! Am impresia ca tine de 4 ani si m-am saturat de frig, de caciuli, de manusi, de aer inghetat.
Zilele trecute au fost cateva zile cu soare la noi, cand aerul s-a mai dezmortit si am putut sa ies in gradina. Totul in paragina dupa iarna asta lunga, dar m-a impulsionat faptul ca incep sa apara semnele de primavara: mugurii pe copaci, un soi decorativ de bambus a inceput deja sa rasara curajos si verde (ah, ce dor imi e de verde!), iar in gradina de flori au scos capetele primele lalele! 🙂
Cu drag de soare si de aer de primavara, am primenit gradina de flori (am taiat tulpinile uscate, am dat cu grebla sa indepartez frunzele si sa nivelez putin pamantul proaspat dezghetat – dar nu mai mult pentru ca e plin de bulbi si nu vreau sa „ranesc” vreunul cu sapa), dar mi-am dat seama ca sunt mult mai multe de facut si ca am nevoie de un plan.
Asa ca, dupa ce am consultat putin si internetul si sfatul specialistilor, iata lista mea de sarcini de indeplinit in februarie in gradina:
- Cat este inca frig si pamantul inghetat, ma voi ingriji un pic de „suportul” tehnic al gradinii.
* In primul rand, vreau sa curat si sa ma asigur ca ustensilele de gradinarit sunt in stare buna si nu necesita eventuale reparatii.
**Apoi trebuie sa curat masina de tuns gazonul, in primul rand de praf, dar apoi sa verific starea lamelor si sa vad daca e nevoie si de un schimb de ulei. In principiu ar trebui sa fie in regula din punct de vedere tehnic, pentru ca, dupa ultima utilizare din toamna am dus-o in service la reprezentanta.
***Si nu in ultimul rand, trebuie sa verific starea hidroforului. Pana anul trecut, alimentarea cu apa pentru casa o facea tot prin hidrofor, dar am reusit sa ne legam la apa si acum hidroforul a „iernat” fara sa fie utilizat. L-am pastrat functional pentru ca vrem sa il folosim exclusiv pentru gradina si va sfatuiesc si pe voi sa va instalati asemenea pompe submersibile, care sa va ajute sa reduceti consumul de apa de la canalizare. Deci, implicit, sa scadeti factura. Noi avem noroc ca traim intr-un loc cu panza freatica foarte sus (stam aproape de Bega), deci apa nu este o problema. Revenind, pentru hidrofor trebuie sa verific presiunea din vasul de expansiune, starea sigurantelor si sa verific legaturile cu furtunul care duce in curte. - Urmatorul pas important este ingrijirea pomilor si taierea lor. Aici iar am mai multe categorii:
*pomii ornamentali, tufisurile le voi taia doar pentru a le curata de crengi/ramuri uscate si pentru a le da forma dorita
**marul si ciresul (si parul, daca aveti) sunt pomi cu crestere verticala, deci trebuie sa taiati in asa fel crengile incat sa incurajati dezvoltarea unei tulpini centrale puternice.
***piersicul, caisul, prunul si visinul sunt pomi la care trebuie sa incurajati dezvoltarea a mai multor ramuri puternice, care sa „poarte” fructele cat mai in lateral. - Pentru ca inmuguresc devreme, urmareste piersicul si nectarinul de muguri si protejeaza-i daca da inghetul (se pot acoperi cu o patura sau o punga)
- De verificat daca legaturile pomilor nu taie scoarta; de inlocuit sau mutat
- De curatat ghivece si tavitele pentru rasaduri. De asemenea, de urmarit daca nu apar oferte speciale in magazine in aceasta perioada.
- De facut ordine intre seminte & achizitionarea de seminte noi. De asemenea, de facut un plan de sadire, atat pe luni, cat si pe zone ale gradinii.
- In interior se pot planta seminte de salata,varza, telina, patrunjel, ardei, rosii, praz si ceapa.