Ora cinci se arata ca un moment de chin suprem al zilei: ma ustura ochii, mi se inchid, simt o sfarseala, ma dor oasele si carnea de pe ele, imi doresc doar sa imi permit luxul de a motai. La semafor privesc culoarea rosie cu ochii impaienjeniti. La scoala privesc profesorii si incerc sa imi scutur mintea incleiata de somnolenta pentru a ma concentra.

Ajung acasa ca o epava, trantesc geanta la intrare si o uit acolo pana a doua zi – cand o caut cu disperare si ma cert in gand pentru neglijenta si delasare.

Ora opt este deja un calvar: privesc patul (care subit mi se pare cel mai pufos, parfumat si minunat loc de pe pamant) si blestem de toti sfintii apa calduta care curge mult prea incet. In vana atipesc cu capul proptit pe marginea incomoda a vanii.

Un usor moment de energie dupa baie, incerc sa mai adun pe ici pe colo prin casa. Imi pierd urgent interesul si promit din nou: „lasa ca fac maine!”

Ma sez la calculator, dar nu ma pot concentra sa citesc nimic si dau doar refresh-uri repetate, fara nici un interes pentru minunata lume www.

Ma incurajez cu gandul ca frigul ma face somnoroasa si de indata ce ma voi fi obisnuit cu hainutele groase, voi fi capabila sa ma trezesc din nou de dimineata si sa nu fiu amortita de somn dupa doar 10 ore.

E de la frig, nu? 🙂