Sunt atat de obosita incat ma gandesc doar cum ar fi sa ma intind in pat. Sa simt pe obraz perna mea si sa adorm instant, asa cum fac in fiecare noapte, cand intru in dormitor cu mult dupa ce cei ai casei dorm deja.
Intrasem intr-o rutina multumitoare cand ma trezeam de dimineata. Mi-am impins ora de trezire la 4.30 si pana pe la 7 aveam timp sa lucrez si sa ma mobilizez pentru o noua zi. Dar mai nou, Natalia sare din pat de parca ar avea un senzor special care piuie cand ma trezesc eu. Asa ca, decat sa stau treaza cu ea din zorii zilei, am ales cealalta varianta: orele tarzii.
Insa oboseala e mai accentuata asa si cafeaua consumata se numara in cani mari, de 300 ml.
Zilele trecute citeam pe undeva cum ca e mai „usor asa”. Privesc deja cu amaraciune, dar nu mai incerc sa explic. Sunt prea obosita sa o mai fac 🙂 Nu, nu e mai usor. Poate pe alocuri mai greu, pentru ca dintre toate, jonglatul asta continuu, fara pauza, zi de zi, incertitudinea urmatoarei actiuni, astea te secatuiesc mai mult decat munca efectiva.
Stiti dupa ce tanjesc eu? Nu dupa somn (desi si ala e grozav). Tanjesc dupa o jumatate de ora, o ora, in care sa pot munci neintrerupta. O ora in care sa ma pot concentra doar la un singur lucru, o ora in care sa nu am alta grija decat ceea ce am de facut.
Stiti dupa ce tanjesc eu? Nu dupa somn (desi si ala e grozav). Tanjesc dupa o jumatate de ora, o ora, in care sa pot munci neintrerupta. O ora in care sa ma pot concentra doar la un singur lucru, o ora in care sa nu am alta grija decat ceea ce am de facut.
Nu am solutii miraculoase. Ma framant zi de zi sa gasesc o solutie acceptabila ca ziua sa decurga cat mai bine.
Dar…
…nimic nu se compara cu timpul petrecut cu ea, pe langa ea, in preajma ei. Da, unele zile imi intind nervii pana la punctul in care devine fizic dureros. Dar apoi o vad pe ea, delicata si imbujorata, cu zulufeii ei dezordonati, intr-o fuga continua, cu o mie de trebari si 3000 de „mama/mami” rostiti pe zi.
Si ma adun pentru ca imi regasesc punctul de echilibru. E o chestie de gravitatie. Mailurile, statisticile si somnul mai pot sa astepte.
Si ma adun pentru ca imi regasesc punctul de echilibru. E o chestie de gravitatie. Mailurile, statisticile si somnul mai pot sa astepte.
Daca raman pana dimineata cu el in camera, si Andrei ma simte. Ce fac eu..si la noi functyioneaza, nu e obligatoriu sa mearga si la voi, dar m-am gandit sa iti spun:).. adorm cu el (adoarme greu, asa ca mai bine fac asta..) si, la un moment dat (1-2 noaptea) ma mut in domrmitorul nostru. La ora aia are somn extrem de adanc si nu ma simte. Bine..faza e ca eu ma trezesc "liber" pe la ora aia..din cauze de sete:)) (de cand ma stiu beau apa noaptea) asa ca nu e niciun fortaj… probabil dc ar tb sa pun ceas sa sune, n-as face-o..
p.s.
Eu acum te-am descoperit si te citesc cumva..intr-o ordine-dezordine, asa ca sa nu te mire comentariile mele lasate haotic ici-colo:) (la postari mai vechi)