Nu stiu de ce, cand am auzit vorbindu-se despre cat de amuzant este Pennac in aceasta carte despre copii, am asociat cartea cu Ai toata viata inainte de Romain Gary, aparuta tot in colectia Cotidianul (probabil de aia!)
Mare greseala!

Fusesem avertizata de Rebecca ca nu-i a bine, dar am zis „deh, om avea gusturi diferite!” Asa ca am inceput lectura destul de optimista, sperand sa regasesc ceva din farmecul copilariei atat de promis si de vehiculat de critica (aproape) in exclusivitate pozitiva, dedicata acestei carti..

Ideea este una interesanta: trei copii sunt transformati peste noapte in adulti, iar parintii lor (si un profesor) in copii.
Intelegeti de ce, stiind in mare despre ce este vorba, aveam sperante destul de ridicate.

Ei bine, nu am reusit sa zambesc nici macar o data! Si cei care ma stiu, pot confirma ca eu zambesc des :).

Cartea m-a dezamagit profund:

Speram, daca tot nu a fost amuzanta, macar sa regasesc unele cugetari de valoare privind dualitatea dintre copilarie si maturitate. Nimic!

Speram sa gasesc personaje interesante – personajele insa sunt slab conturate, ba mai exact haotic construite, neglijate si neverosimile. Copii dau dovada de maturitate cand sunt copii, o data maturizati par a-si pierde si acea gandire precoce care ii facea simpatici initial.

Speram sa gasesc un fir al actiunii, o aventura, ceva! Personajele se plimba fara un sens anume (singura aventura e cu niste prostituate ofilite – chinuite de profesorul obsedat de tema copilariei pierdute) si ajung sa se ascunda in casa, asteptand minunea!

Am spus destule?